Strada Ştefan cel Mare din localitatea Covasna va primi o nouă „faţă” printr-un proiect derulat de Primăria Covasna, finanţat din fonduri europene, guvernamentale şi locale.

Valoarea totală a lucrărilor ce se vor derula pe parcursul a 12 luni este de 13.992.568,76 de lei, din care mai mult de jumătate, 7,4 milioane de lei, sunt fonduri europene, aproape 3 milioane de lei, fonduri de la guvern, iar aproape 4 milioane, fonduri din bugetul local al oraşului Covasna.

„În următoarele 12 luni, această zonă va cunoaşte o transformabilă considerabilă, deoarece, pe lângă lucrările de asfaltare, se vor executa şi lucrări de infrastructură şi amenajări utilitare. Noul strat de asfalt se va turna după refacerea structurii drumului, în strictă conformitate cu cerinţele actuale, fiind deosebit de important ca noul drum realizat să prezinte o mare durabilitate la exploatare. În această investiţie sunt incluse atât lucrările de amenajare a canalelor pentru scurgerea apelor pluviale, cât şi extinderea reţelelor de canalizare pentru utilizatorii casnici, precum şi reabilitarea reţelei de distribuţie a apei”, a declarat primarul oraşului Covasna, Thiesz Janos.

Valoarea contractului încheiat între cele trei firme asociate care vor executa lucrările de reabilitare a străzii şi primărie este de 9.3 milioane de lei.

D.M.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail