Manifestările pregătite şi în acest an la nivelul I.P.J. Covasna, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, s-au axat atât pe componenta internă a acestei manifestări dar, şi mai important, pe componenta externă care vizează deschiderea către populaţie, cunoaşterea de către aceasta a instituţiei Poliţiei şi a activităţii sale de zi cu zi, şi nu în ultimul rând consolidarea relaţiilor de prietenie şi colaborare cu colegii noştri de peste graniţe. La buna desfăşurare a acestor manifestări şi-a adus aportul întreg efectivul Inspectoratului.

Un loc aparte în cadrul manifestărilor organizate la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, l-a ocupat, ca în fiecare an, activitatea intitulată „Ziua Porţilor Deschise”.

 Astfel, în dimineaţa zilei de ieri , curtea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna s-a umplut de copii care, din cauza curiozităţii, abia puteau sta nemişcaţi. După o scurtă introducere, constând în prezentarea modalităţii de desfăşurare a vizitei lor, copiii, însoţiţi de dascălii lor, „au invadat” standurile pregătite special pentru ei. Demonstrația câinilor de serviciu a făcut deliciul celor peste 1000 de vizitatori.

Cu această ocazie a fost prezentată oferta educațională a unităților de învățământ din subordinea M.A.I.

IPJ Covasna

Ag. Nicoleta Marin

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail