Programul concertelor şi activităţilor dedicate festivalului „Zilele Sfântu Gheorghe” a fost finalizat, aşa cum s-a comunicat în conferinţa de presă pe care biroul de organizare a ţinut-o ieri.

Printre trupele de renume ce vor urca pe scenă,  organizatorii au încheiat contracte şi cu 4 trupe cunoscute pentru publicul român. Astfel, în cele 4 zile ale festialului care va începe pe 1 mai, sunt aşteptate trupele: Vama, Connect-R, Rednex, Grimus şi trupa locală Youvenis Group.

Formaţia clujeană de rock alternativ Grimus va cânta vineri, 2 mai, pe scena mare A, de la ora 19:00. Această trupă s-a înfiinţat în 2005, numele trupei venind de la o pasăre uriaşă din mitologia persană. Vama, a cărui solist este Tudor Chirilă, poate fi ascultată tot vineri, 2 mai, începând cu ora 21:00 pe scena A, care va fi amplasată în faţa Prefecturii Covasna. Tot pe această scenă va urca şi Connect-R sâmbătă, pe data de 3 mai începând cu ora 19:30, iar imediat după, de la ora 21:30, trupa suedeză Rednex, ne va purta înapoi în timp cu hiturile sale de la mijlocul anilor `90: ”Wish you were here”, „Cotton eye Joe” şi multe altele. Trupa locală Youvenis, formată din tineri întorsureni va susţine un concert duminică, 4 mai, pe scena B, începând cu ora 19:30. Acest grup s-a format în primăvara anului 2008 când profesorul Dan Tohanean de la Clubul Elevilor Întorsura Buzăului s-a hotărât să formeze o trupă de copii, adunând pe rând copiii care erau interesaţi de acest domeniu. Aceştia au susţinut până în momentul de faţă aproximativ 20 de concerte.

Pe lângă concertele zilnice, organizatorii oferă şi alte alternative de distracţie, pentru toate gusturile: piese de teatru, târguri de wellness, târg al meşterilor populari, care îl va depăşi pe cel de anul trecut la numărul de artişti meşteşugari, festival de teatru pentru copii şi chiar târg cu produse industriale.

Detaliile cu privire la festivalul „Zilele Sfântu Gheorghe” le puteţi vizualiza pe pagina oficială a evenimentului: http://www.zilelesfantugheorghe.sfantugheorgheinfo.ro

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail