Fostul agent-şef principal de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al I.P.J. Covasna a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat, conducerea autoturismului pe drumurile publice cu numere false de înmatriculare, fals intelectual, şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Condamnatul a fost surprins în urmă cu 2 ani de către colegii săi de la Poliţia Rutieră pe drumurile publice conducând un autoturism neînmatriculat, folosind plăcuţele cu numere de înmatriculare ale altei maşini.

În anul 2009, fostul agent de poliţie, cu ocazia cercetării unui accident, a dispus reţinerea plăcuţelor de înmatriculare ale unui autoturism pentru faptul că asigurarea obligatorie era expirată. Acesta a sustras cele două plăcuţe de înmatriculare care erau proprietatea victimei accidentului rutier din anul 2009 şi le-a folosit în scop personal, montându-le pe maşina neînmatriculată pe care o deţinea.

După ce au respins apelul inculpatului împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Covasna la data de 19.09.2013, magistraţii Curţii de Apel Braşov au dispus condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail