Conform Ordinului Ministrului Agriculturii nr.186/ 29.07.2011, aducem la cunoştinţa tuturor fermierilor care au solicitat schema de plată natională directă în sectorul zootehnic la specia ovină/caprină, faptul că termenul pentru efectuarea controlului la faţa locului a fost prelungit până la data de 15 septembrie 2011.
Fermierii care au depus cerere de acordare a subvenţiei pe cap de ovină/caprină au obligaţia de a menţine efectivele de animale în exploataţie pâna la data de 15 sept. 2011.
La data de 15 septembrie 2011, se va efectua o reverificare a efectivelor în Registrul Naţional al Exploataţiilor (R.N.E:), animalele ieşite din exploataţie până la acestă data vor fi scoase de la plată.
Mihai STOICA
APIA CJ COVASNA