– Să spunem din capul locului, stimate d-le comisar-şef (în rezervă) de Poliţie şi inginer mecanic (cu facultatea terminată la zi) Nicolae Ivan, că eşti un expert – poate cel mai redutabil din judeţul Covasna – în materie de circulaţie pe drumurile publice. Ai fost ani de zile şeful Poliţiei Rutiere din zonă, aşa că eşti persoana cea mai autorizată să ne desluşeşti unele nelămuiri legate de haosul şi vandalismul de pe şoselele româneşti.
– Am să încerc.
– Dragă Nicule, ca să nu mai fim protocolari, fiindcă am colaborat vreme de peste 30 de ani şi am devenit între timp amici, spune–ne cu ce te ocupi în prezent?
– Cu multe. Am rămas adeptul mişcării – la propriu şi la figurat – pentru că altfel hainele bătrâneţii apasă greu. Mă dedic din suflet familiei, compuse din soţie (şi ea pensionară), o fată şi un băiat, ambii căsătoriţi. Ne mândrim cu o nepoţică iar, de câteva săptămâni şi cu un nepoţel.
Avem o grădină la marginea oraşului Sf. Gheorghe, unde de când începe sezonul cald îmi petrec mult timp. Este o satisfacţie grozavă să văd cum cresc plantele puse de mâna mea, cum se coc pe urmă fructele… Chiar intenţionez să plantez mai mulţi pomi fructiferi, arbuşti şi plante medicinale, ca să obţin roade şi să prepar unele remedii naturiste.
Sunt şi preşedintele Filialei Covasna a Asociatiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MAI. Aici, împreună cu foşti colegi de muncă ne străduim să ducem mai departe spiritul de camaraderie, de sprijin şi ajutor (inclusiv pentru familiile acestora). Am activitate, nu-i aşa?
– Ştiu că ai fost şi consilier local şi ai avut propuneri interesante. Ce s-a ales de ele?
– N-am să zic…”praful”, deşi povestea este lungă şi mai întortochiată. Am fost ales consilier local pe listele Alianţei Româneşti în mandatul 2008-2012, iar trei ani am activat ca preşedinte al Comisiei juridice. La început am crezut cu naivitate, îţi spun drept, că se vor putea separa problemele specifice ale administraţiei celui mai mare oraş din judeţ de politica partidelor, de interesele de grup sau orice altceva ce nu reprezintă interesul comunităţii locale. Vrei un răspuns sincer? Ei bine, la final am rămas dezamăgit!
– O spui franc.
– Da. Aşa cum am făcut mereu. Eu, unul, m-am pus cu bună credinţă în slujba concetăţenilor. Astfel, în cei patru ani de mandat am depus 35 de „Expuneri de motive”, dintre care 24 s-au regăsit integral sau parţial în actele adoptate de Consiliul Local Sf. Gheorghe. Din păcate, în alte 11 cazuri eforturile mele au fost zadarnice, deşi am avut ceva sprijin şi din afara grupului meu. S-a blocat ades legiferarea lor venindu–se cu tot felul de obstrucţii, chichiţe şi piedici arbitrare.
– Să auzim un exemplu…
– Aş putea să le enumăr pe toate. Mă opresc doar la Proiectul de Hotărâre privind acordarea „Diplomei de Aur” şi a unui Premiu în bani cuplurilor domiciliate în municipiu care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Făcusem şi Regulamentul, dar în mod „bizar”, vorba vine, nu s-a mai dorit punerea lui în discuţie.
Ce bine era dacă activităţile de acest gen ale aleşilor local ar fi fost făcute publice, să ştie lumea ce şi cum. Atunci ar fi avut cu siguranţă alt răsunet în rândul alegătorilor.
– Au fost şi situaţii mai tensionate?
– Nu, doar că într-un caz am ajuns la… tribunal! Am plătit peste 7.000 lei cheltuieli judiciare, dar tot nu m-au lămurit nici până astăzi de ce Consiliul Local poate hotărî (HCL 369/2010) anumite sancţiuni pe drumul public, care deja sunt incriminate de Codul Rutier ???
Am avut însă şi motive de satisfacţie, deoarece anumiţi colegi de Consiliu Local, inclusiv din Arcul Puterii, mi-au apreciat activitatea, solicitându-mă să vin şi cu alte propuneri şi observaţii.
– Să abordăm acum o temă de interes pentru toată lumea într-un domeniu în care eşti „doctor”: cum ţi se pare circulaţia rutieră în România de azi?
– Cert este că traficul a evoluat spectaculos în ultimul sfert de veac. În sens pozitiv, dar şi negativ. În mod evident drumurile sunt în prezent mai bune, calitativ şi cantitativ. Deşi, nu satisfac integral cerinţele şi dorinţele populaţiei. Îmbunătăţirile aduse sistemului rutier au dat rezultate, a crescut viteza medie de deplasare şi siguranţa.
– S–au menţinut vechile tare, însă au apărut şi alte provocări…
– Da. Puţinătatea autostrăzilor ne supără pe toţi. Le simţim acut lipsa. Apoi se menţine vechiul inconvenient creat de numeroase drumuri importante ce trec prin localităţi, gâtuind traficul, mărind numărul accidentelor prin intersectarea maşinilor cu căruţe, biciclişti, pietoni (care de multe ori nu au trotuare sau acostamente pe unde să se deplaseze în siguranţă). Apare un disconfort major atât pentru şoferi, cât şi pentru locatarii din apropierea arterelor rutiere, generat de zgomot, trepidaţii. Unii s-au trezit chiar cu un autovehicul în…dormitor!!!
– Din păcate aici este un domeniu în care mulţi dintre factorii responsabili se grăbesc să instituie restricţii, decât să asigure condiţii.
– Stai liniştit, că va veni şi vremea când Justiţia va judeca pe fiecare după vina lui în evenimentele rutiere, indiferent dacă s-au soldat cu victime sau numai cu pagube materiale. Tot aici, un rol deosebit o să revină şi sistemului de asigurări, care va trebui să prevadă cuantum diferit al primelor de asigurare, funcţie de cazierul rutier al fiecăruia, ca în Vest.
La capitolul autovehicule prezente pe şoselele româneşti în anii din urmă, saltul este şi mai evident. A crescut foarte mult numărul lor, într-un ritm pe care reţeaua de drumuri nu l-a putut asimila. Pe de altă parte, transportul unei mari cantităţi de mărfuri şi pasageri s-a mutat de pe calea ferată pe carosabil. Se vede aceasta din numărul impresionant de TIR-uri („Goliaţii şoselelor”) şi microbuze (pe care eu îi numesc „Teroriştii şoselelor”) ce mişună continuu.
…Şi, uite aşa, ajungem la factorul OM, un element esenţial. Respectul lui faţă de Lege, faţă de sine şi faţă de ceilalţi participanţi oferă caracteristica generală a circulaţiei rutiere în orice ţară. E nevoie de implementarea mai accentuată a unui comportament tolerant, respectuos şi responsabil în rândul şoferilor, dar şi a altor participanţi la trafic.
– Când ai început activitatea la Circulaţie aveai deja un nume. Cum s-a transformat el în… renume?
– Mulţumesc de apreciere. Ai dreptate. De la început mi-am dat seama că munca mea nu mai putea fi legată numai de ingineria auto. De aceea m-am implicat în toate domeniile specifice, fără a mă cruţa sau a mă fofila la trecerea timpului. Am avut şefi şi colegi serioşi, o atmosferă de muncă stimulantă. Aş vrea să-i amintesc pe toţi dacă s-ar putea…
– Ei nici chiar aşa…
– Bine, atunci altceva. M-am întâlnit zilele acestea cu un fost procuror. La o cafea, printre discuţii, acesta m–a gratulat pentru calitatea dosarelor pe care le-am întocmit. Nu a fost restituit nici unul! Dacă mergeam la un accident nu veneam acasă până nu clarificam totul. Formam o echipă redutabilă împreună cu colegi din alte compartimente, amintindu–i aici pe ofiţerii Aurel Scripcă şi Marcel Stoica.
– După ce ai ajuns şeful Serviciului Circulaţie, unii şoferi te porecliseră „Incoruptibilul”, „Spaima manivelelor” sau „Biciul lui D-zeu”. Ştiai de aceste apelative?
– Auzisem câte ceva, dar nu m-au deranjat. La urma urmei mă flatau într–un fel. Apariţia lor s-a datorat faptului că lumea aflase că sunt exigent. Eram onest atât cu mine însumi, cât şi cu ceilalţi.
– Pe vremea aceea nu se inventase…ciubucul???
– Ba bine că nu! Au existat, de ce să nu recunosc, multe asemenea tentaţii; sub cele mai diferite forme. Dar graţie educaţiei primite în familie şi cu ajutorul lui D-zeu le-am respins cu bine. Multora nu le venea să creadă că nu iau mită. Alţii mă socoteau…„anormal”. Dar nu mi-a păsat. De aceea n-am avut niciodată probleme la serviciu, n-au planat suspiciuni asupra corectitudinii mele şi am putut ţine mereu privirea sus. Nimeni nu mă poate acuza că mi-am traficat autoritatea! Ar fi însemnat să-mi pătez onoarea, numele şi, cum spui tu, renumele. Această conduită am încercat să le-o insuflu atât subordonaţilor, cât şi copiilor mei. Nu-mi pare rău de nimic.
– „N–ai sărit şi calul” cu felul tău ultraexigent de a fi?
– Ştiu şi eu? Poate. Uneori eram, ai dreptate, prea intransigent. Dar în concepţia mea greşeala, nepăsarea, dezinteresul tolerate azi, reprezentau potenţialele accidente şi victime mâine. Au avut situaţii când cei implicaţi în evenimente sau aparţinători de-ai lor, au venit mai târziu şi mi-au mulţumit pentru modul cum a fost soluţiontă o situaţie dificilă din viaţa lor, un conflict ce ar fi putut degenera spre ireversibil…
– Ţin minte că la conferinţele de presă săptămânale de la IPJ Covasna – la care veneam şi eu – insistai asupra necesităţii conducerii preventive, a respectării regulamentului rutier în litera şi spiritul său. Erau vizaţi însă şi drumari, autorităţile locale, alţi factori, fiecare cu responsabilităţile lor. În prezent lucrurile stau altfel?
– Nicidecum. Conduita preventivă permite fiecăruia să ajungă cu bine la destinaţie. Totodată, prezumă şi politeţea reciprocă, sprijinul pentru cei aflaţi în situaţii dificile, înţelegerea primordialităţii respectării normelor legale şi, nu în ultimul rând, bunul simţ. Ţi-aduci aminte că vorbeam ades despre un adevărat cimitir în care se află unii care au murit, deşi avuseseră prioritate pe şosea? Nu era o simplă figură de stil.
Acest concept l-am promovat pe toate căile, prin toate mijloacele şi în toate locurile. Am atras colaboratori din diferite domenii, medici, ingineri, psihologi, profesori. Îmi vin acum în minte câteva nume: dr. Kemeny Gy., fraţii Foszler, Major Laci, Luka Bendeguz, ing. Gh. Pătraşcu, ing. Racz P. Îmi cer scuze că nu-i pot enumera pe toţi.
– Cochetai la un moment dat şi cu…„gazetăria”!
– Aaaa, ţi-ai adus aminte de publicaţia noastră tematică, “Semafor”, editată de IPJ? La realizarea ei au contribuit alături de poliţişti şi profesionişti din domeniul rutier şi ziarişti. Ai fost şi tu colaborator, ca şi regretatul Costică Niţu, dar şi alţi colegi de-ai voştri. Trimiteam, de asemenea, periodic corespondenţe telefonice la Radio Târgu Mureş etc.
Colegii şi cu mine ne-am implicat serios în multe forme de educare a participanţilor la trafic. Organizam anual concursurile „Stăpân pe volan”, „Oamenii şi omenia şoselelor”, „ Cea mai bună patrulă şcolară de circulaţie”.
– Corect era ca autorităţile vremii să ne creeze condiţii optime de deplasare pe drumurile publice, nu să tot pună restricţii, cum era „moda”!
– Şi acum nu-i la fel? În schimb, despre drumarii covăsneni cu care mereu am colaborat, vreau să vorbesc numai de bine. Pot spune că am fost alături în fiecare zi. Ei cu problemele lor, noi, cei de la Circulaţie, cu ale noastre. Cârpeam sărăcia cum puteam. Am legat şi prietenii personale, le-aş spune pe viaţă, care s-au repercutat favorabil în relaţiile de serviciu. Am făcut studii de trafic şi reglementare pe aproape toate drumurile din judeţ şi le-am materializat în propuneri concrete, menite să ducă la fluidizarea traficului şi eliminarea punctelor de conflict. Pe această temă mi s-a propus o temă de doctorat.
– Şi?
– Din motive obiective nu am finalizat-o. Acum îmi pare rău. M-am implicat, totodată, în sistematizarea rutieră de la fazele de studiu şi proiectare, până la indicatoare şi marcaje. Ca o importantă reuşită personală de care nimeni nu ştie, amintesc aici insistenţa cu care am cerut realizarea pasajului pe sub blocurile turn din zona Gării Sf. Gheorghe, dinspre strada Hărniciei spre centru. Atât am insistat pe lângă primarul acelor timpuri, încât exasperat, edilul-şef mi-a trimis finalmente o adresă prin care „i se comunica cetăţeanului N. Ivan că propunerea i-a fost acceptată!”
Ca atare, s-a renunţat la o garsonieră de la parter şi a rămas o trecere îngustă între blocuri cu zece nivele, dar extrem de utilă, ce a scurtat drumul pietonal şi a aerisit acel colţ dintre masivele imobile. Mai mult, de atunci fronturile lungi de blocuri au beneficiat de câte un pasaj asemănător tot la două scări.
– Altceva?
– Dacă m-ai provocat, acum notează. Nici realizarea indicatoarele rutiere din Sf.Gheorghe n-a fost o bagatelă. Am avut însă un colaborator ( şi un prieten) grozav în persoana lui Szasz Karoly. Împreună cu acesta, beneficiind de sfaturi de la arhitecţi (ex. Viviana Gheorghiu) şi artişti plastici (Dudaş Anton) am construit şi amplasat printre primii indicatoare rutiere cu elemente reflectorizante pe placă de aluminiu, care au rezistat peste 10 ani. A mai fost apoi episodul instalării primelor semafoare luminoase în centrul oraşului. La acest capitol cu sprijinul financiar al autorităţilor locale şi o bună conlucrare cu IRE (Cseplo Iuliu) şi IIRUC (Jean Gheorghe), am semaforizat într-un timp record cu mijloace tehnice de ultimă generaţie trei intersecţii. Din păcate, nu au funcţionat prea mult datorită modificărilor survenite în trama stradală.
– Nicule, să revenim în contemporaneitate. Ai fost şi tu în străinătate, ai văzut cât de civilizat se circulă pe acolo, ce politicoşi sunt şoferii, pietonii. La noi de ce nu se poate la fel?
– Da, am călătorit şi peste hotare: cu avionul, trenul, vaporul, dar şi cu maşina. Prima impresie a fost că există mult respect între participanţii la trafic, putem vorbi de o adevărată civilizaţie rutieră.
Să nu uităm că în Vest circulaţia „mare” se desfăşoară pe autostrăzi, unde, practic, punctele de conflict sunt reduse. Nu inexistente, dar mult mai puţine.
Circulaţia intravilană este şi acolo aglomerată, dar amenajările rutiere sunt mai aproape de necesităţi. M-am deplasat pe magistrale auto cu multe benzi pe sens, semafoare („inteligente”), semnalizare clară şi eficientă, parcări, multe supra şi subterane. Există reguli drastice în ceea ce priveşte durata de parcare. Nimeni nu se tocmeşte. Am dat de locuri unde pentru a stimula rulajul, în prima jumătate de oră nu se plătea. O chestie isteaţă.
– Ai întâlnit colegi de profesie pe şosele?
– Rar de tot i-am văzut.
– Cum ţi s-au părut?
– Acolo nu prea zăreşti poliţişti rutieri. Am observat şi abateri ale şoferilor, dar sancţiunile aplicate de oamenii în uniformă au fost prompte, fiind receptate „fără discuţii” de către cei vinovaţi.
– Unde-i lege…
– Exact. Vorbeam despre politeţe pe şosele. Pentru românii care ies prima oară din ţară pare ciudat să constate cum în Occident şoferii se invită reciproc cu pietonii, care să treacă primul. La noi acasă primează încă mentalitatea EU-lui suveran. Un rol nefast îl are cred şi mass-media, ce face adesea din infractori nişte „vedete”, decredibilizând multe dintre instituţiile statului.
– Să te mai întreb ceva: cum de se petrec atât de multe accidente grave, mortale pe „zebră”? În tinereţea noastră trecerea de pietoni era…„sfântă”, siguranţa în traversare fiind sută la sută!
– Unele din cauze le-am menţionat mai sus. Există încă destui şoferi care nu respectă prioritatea acordată pietonilor prin lege. Dar de multe ori şi unii pietoni bravează, neţinând cont că autovehiculul se opreşte mai greu decât ei. Apoi sunt bătrâni şi copii ce se angajează în traversare fără o asigurare prealabilă, în fugă, neatenţi, preocupaţi de alte probleme. Din experienţa mea de-o viaţă pot să afirm, că de fiecare dată din aceste clinciuri au ieşit „şifonaţi” în rimul rând pietonii.
– Consideri că se obţin, cumva, mult prea uşor permisele de conducere? Din păcate, exemple de şpagă se găsesc aproape în toată ţara. S-a ajuns la cazuri absurde, ca analfabeţi, oameni cu handicap sever, nevăzători (aproape) să ia permis ?
– Într-adevăr, socotesc că permisele de conducere se obţin cam uşor. Vin la examen unii indivizi fără a avea solide deprinderi teoretice şi practice. Dar la rândul ei şi examinarea în sine se cere regândită structural. Examinatorul trebuie să fie el însuşi un tip cu multă experienţă în conducere, un bun psiholog, să poată aprecia la corecta valoare candidatul şi eventualele greşeli ale acestuia.
– Ce-i de făcut?
– După mine, o examinare pe traseu ar trebui să dureze cel puţin o oră şi să fie parcurşi cca. 30 km în localitate şi în afara acesteia. Asemenea rigori ar permite examinatorului să-şi formeze o convingere justă, dacă viitorul şofer va face faţă traficului. Acei care acceptă şpagă pentru a facilita examenul, le doresc să se întâlnească pe drum cu „şoferi” promovaţi pe această cale. Am însă şi păreri diferite faţă de tine.
– Să le auzim!
– Mă refer la faptul că nu întodeauna o persoană şcolită, instruită, devine în mod automat şi un bun „driver”. Am văzut absolvenţi de facultăţi, oameni cu doctorate, care erau stângaci la volan, neputând manevra corect o maşină. Dar şi indivizi doar „cu şcoala vieţii”, ce învârteau autoturismul ca pe o jucărie.
Bine, m-am confruntat şi eu cu unii candidaţi care învăţaseră pe de rost chestionarele, persoane ignorante ce nu ştiau să scrie şi copiau… literele din buletin, şi cu toate acestea au izbutit să îndeplinească baremul la proba teoretică!!!
Am avut şi un caz extraordinar, unui om cu un sever handicap locomotor, care nu s-a făcut de ruşine la examen. Îl amintesc cu plăcere de ing. Kovacs Istvan, sub a cărui coordonare s-a modificat sistemul de conducere al unui camion, pentru ca un concetăţean lipsit de ambele picioare să poată susţine examenul de conducere. Ei, ce părere ai, nu e formidabil?
– Cum se circulă azi în judeţul Covasna în general, şi la Sf. Gheorghe, în special? Ai emoţii când pleci de acasă pe jos sau cu maşina?
– Fără a face paradă de patriotism local afirm că în Sf.Gheorghe se circulă mai ordonat decât prin alte părţi ale ţării. Aceasta şi pentru că oamenii locului dau dovadă de o mai bună înţelegere faţă de semeni şi mai mult respect faţă de lege. Bineînţeles, ca oriunde, „Nu există pădure fără uscături”. Stai liniştit, nu am emoţii când ies pe stradă, mai ales că sunt atent şi respect normele de deplasare, pe jos sau cu autoturismul.
– Te-ai reîntâlnit cu persoane amendate pe când erai în activitate? Ţi-au zis vreo vorbă „de dulce”?
– Crezi că stau izolat în casă? Circul mult, normal să mă întâlnesc cu multă lume, inclusiv cu unii dintre cei care au greşit şi au fost sancţionaţi. În cvasitotalitatea cazurilor respectivii au realizat că a fost vorba de o pedeapsă meritată. Unii chiar au recunoscut că întâmplarea a avut un efect educativ asupra lor, devenind mult mai atenţi.
– Să înveselim niţel dialogul: de ce crezi că poliţiştii au porecle?
– Sincer să fiu, habar n-am! De undeva se trage şi asta. De multe ori poliţistul este perceput doar ca parte a sistemului represiv, el fiind cel care se luptă cu „civilii”. Plus că mai are formal şi autoritatea de partea sa. Ca atare, se află în centrul atenţiei sub diferite forme, devenind nesuferit. Să un uităm că, totuşi, este şi el un om…
– Să te chestionez şi în alte privinţe, mai pământene: care ar fi calităţile tale?
– M–a descris odată cineva, mai în glumă, mai în serios: „Deştept, sentimental, sensibil”. Dar, practic sunt un tip modest. A spus-o şi marele Nicolae Iorga: „E o mare primejdie să ajungi a fi mulţumit de tine însuţi”
– Dar …defecte? Acum să te văd !
– Cine nu are ? Cred că marele defect este că am de prea multe ori… dreptate ! Manifest tendinţa spre perfecţionism, ceea ce nu-i bine văzut întotdeauna.
– Cum îţi petreci timpul?
– Împreună cu familia, uneori cu prietenii. Citesc, merg în excursii, dezleg sudoku, ascult muzică. De multe ori nici nu-mi ajunge timpul.
– Ai hobby-uri?
– Timbrele, grădinăritul.
– Ce anume preţuieşti la prietenii tăi?
– Cinstea şi reciprocitatea sentimentelor; capacitatea de a pune amiciţia înaintea unor interese.
– Ce nu–ţi place la semeni? Ce te deranjează?
– „Prietenia” din interes, minciuna, prefăcătoria, neasumarea responsabilităţii sau arogarea meritelor altuia. Mă deranjează şi neimplicarea în viaţa Cetăţii, bârfa pe la colţuri, schimbarea de comportament şi opinie „după cum bate vântul”.
– Te mai vezi cu foştii camarazi?
– Fireşte. Am lucrat cu oameni deosebiţi, iar colectivul Serviciului Circulaţie Covasna s-a sudat în zile şi nopţi de muncă, petrecute în condiţii de stres psihic şi efort fizic. Nu este de mirare că nu ne considerăm numai foşti colegi, ci şi prieteni. Fiind şi preşedintele Filialei Covasna a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MAI ne (re)vedem destul de des.
– Dacă ar fi să alegi acum o altă ţară în care să trăieşti, spre ce destinaţie ai opta?
– Numai ROMÂNIA.
– Ai un motto, o deviză la care ţii?
– Să zicem două: „Labor omnia vincit improbus” („Munca stăruitoare le biruie pe toate”) şi „Amore, more, ore, re probantur amicitiae” („Prin dragoste, comportament, vorba şi faptă se dovedeşte prietenia”).
– Dragă Nicule, la final îţi mulţumesc pentru ocazia de a rememora momente din anii frumoşi ai tinereţii şi activităţii noastre.
– Să fim sănătoşi, Horică, şi să ne mai vedem cu bine. Salutări colegilor tăi din presă cu care am colaborat, ca şi cititorilor cotidianului „Mesagerul de Covasna”, ziar pe care-l citesc cu plăcere…
Horia C. Deliu
