Adresat  tuturor asociaţiilor, ligilor, fundaţiilor culturale, civice, de  studenţi, sindicatelor şi celorlalte segmente ale societăţii civile româneşti  care militează pentru  promovarea valorilor româneşti şi a  interesului naţional, pentru demnitatea României

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), în numele celor 400.000 de români pe care îi reprezintă,   adresează  tuturor asociaţiilor, ligilor, fundaţiilor culturale, civice, de studenţi, sindicatelor şi celorlalte  segmente ale societăţii civile româneşti care militează pentru promovarea valorilor româneşti şi a  interesului naţional, pentru demnitatea României, solicitarea de a face un front comun cu noi în a interveni cu fermitate pe lângă prim-ministrul, Victor Ponta, pentru ca sǎ nu cedeze şantajului UDMR prin acceptarea condiţiilor puse de această formaţiune etnică, în vederea participării ei la guvernarea ţării,  mai ales a acelor condiţii care ştirbesc suveranitatea statului român, caracterul constituţional de stat unitar, naţional şî indivizibil, ştiindu-se clar cǎ aceastǎ formaţiune militeazǎ în mod deschis pentru autonomie teritorialǎ a judeţelor Harghita, Covasna şi parţial Mureş cu scopul de a purifica, de astǎ datǎ în mod legal, zona de români.

UDMR nu este decât o organizaţie etnocentristă, care, în ultimele două decenii, nu a făcut altceva decât să lucreze cu spor la subminarea României şi la diluarea permanentă a autorităţii statului român în judeţele Covasna şi Harghita. Astfel, noi, românii din  Arcul Intracarpatic am avut şi mai avem permanent sentimentul că trăim într-o ţară străină, nu în România.

FCRCHM face apel la solidaritatea românilor din întreg spaţiul românesc  îndemnându-i să – şi exprime totalul dezacord faţă de aceast tip de politicianism fǎcut numai cu scopul salvǎrii funcţiilor şi intereselor unui partid de a se menţine cu orice preţ la guvernare, prin trǎdarea interesului naţional, cu consecinţe dezastruoase pe termen lung, prin încǎlcarea  şi lezarea demnitǎţii naţionale.

Noi, cei care locuim în aceste zone direct vizate de o eventualǎ înţelegere şantajistǎ, loviţi zilnic de rǎutatea şi şovinismul propagat de UDMR şi celelalte  formaţiuni politice şi civice maghiare contra românilor, intuim perfect unde doresc politicienii acestei formaţiuni sǎ ajungǎ, printr-un discurs duplicitar,  şi se mândresc adesea de modul cum i-au şantajat pe politicienii  noştri, dela Bucureşti.

O eventualǎ acceptare a condiţiilor de acest fel puse de UDMR înseamnǎ de facto crerea premiselor pentru realizarea proiectelor separatiste şi a celor care urmăresc federalizarea României, ceea ce ar însemna un vot de blam adresat nu numai clasei politice româneşti, care este nevoită să negocieze în condiţii umilitoare, ci şi un vot de blam adresat întregii societǎţi civile româneşti pentru neimplicare în momente cheie ale crizei politice actuale, create, spre ruşinea actorilor politici implicaţi, numai din interese de grup pentru acapararea de funcţii, în desconsiderarea crasǎ a interesului naţional.

Considerǎm cǎ toate formaţiunile societǎţii civile româneşti au prilejul sǎ-şi exprime acum ferm pozitia împotriva şantajului politic UDMR-ist care se întrevede deja prin vocea unor membri ai guvernului care sunt de acord cu afişarea aşa-zisului steag secuiesc pe instituii de stat, în special în judeţele Covasna, Harghita şî Mureş, ca simbol al co-statalitǎţii. Apelǎm inclusiv la asociaţii româneşti patriotice din SUA, din Europa şi de oriunde sǎ-şi exprime atitudinea vizavi de demersurile UDMR de desființare a statului de drept, de creare a unor zone purificate de români în chiar inima României.

Participanţiila AdunareaGeneralăa Despărţămţntului ASTRA Covasna – Harghita, desfăşurată în ziua de 1 martie 2014la SfântuGheorghe, îşi însuşesc conţinutul apelului FCRCHM  şi solicită tuturor despărţămintelor ASTRA din ţară şi străinătate solidarizarea cu românii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, pentru evitarea formării unei enclave etnice în inima României.

Preşedinte,

Prof. Ilie Şandru

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail