Căminul Cultural din Sita Buzăului a găzduit în seara de sâmbătă, 1 martie a.c., a şasea ediţie a evenimentului cultural „O şezătoare la ţară”. Organizatorii evenimentului au fost Dan Neagoe, directorul Căminului Cultural, o parte din oamenii din Sita Buzăului şi autorităţile locale.

            Oamenii prezenţi sâmbătă seara la Căminul Cultural din Sita Buzăului au avut parte de un eveniment cultural în care tradiţia şi istoria neamului românesc au fost elemente principale. „Simplitate”, „naturaleţe”, „modestie”, „port popular”, „muzică”, „dansuri”, „veselie” şi „istorie” sunt doar câteva din cuvintele care pot defini, pe scurt, atmosfera de la şezătoarea din Sita Buzăului.

            Aflată deja la a şasea ediţie, potrivit lui Dan Neagoe, directorul Căminului Cultural,  „şezătoarea aceasta înlocuieşte şi Balul de Lăsata Secului. De aceea, totdeauna în prima parte a şezătorii venim cu informaţii istorice, apoi urmează poezii, dans, muzică tradiţională şi încheiem cu pozne, cu glume, bancuri până înspre dimineaţă.”

Aşa cum s-a precizat anterior, seara a fost una plină de surprize, de informaţii şi de spectacol. Responsabili de acest lucru au fost reprezentanţii Asociaţiei Culturale Astra, Grupul Vocal „Siteanca”din Sita Buzăului,  Herţeg Florin, reprezentant al Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, Grupul vocal bărbătesc „Pădurenii” din comuna Barcani, corul „Plai întorsurean” din Întorsura Buzăului, Ansamblul „Brâuleţul” din Sita Buzăului, artistul Petru Găitan, sculptor, solist vocal şi poet – recunoscut atât pe plan local, cât şi naţional, dar şi localnici care au  dorit să anime atmosfera.

Surpriza serii a fost apariţia măgăruşului Lala chiar în incinta Căminului Cultural. Momentul a atras toate privirile şi a stârnit râsete şi voie bună. Măgăruşul Lala, alături de ciobanul Mitu, stăpânul animalului, au strâns în jurul lor toată suflarea prezentă în acel moment în Căminul Cultural.

Aproximativ 400 de persoane la a şasea ediţie a şezătorii

Iniţiativa de a pune la cale o şezătoare a pornit de la directorul Căminului Cultural, Dan Neagoe. Acesta a menţionat că „evenimente de genul acesta au mai fost în incinta Căminului Cultural, chiar dacă sub altă formă şi probabil doar cu elevi. Ideea mi-a venit, pur şi simplu, pentru că trebuia făcut ceva care să reînvie tradiţia. La genul acesta de şezători, chiar dacă nu la o anvergură aşa de mare, participam şi noi, eu şi soţia mea. Pur şi simplu, am pus ideea în practică şi a fost o reuşită din prima ediţie.(…) Foarte multă lume din sală a participat pentru prima oară la o şezătoare în seara aceasta. ” Dan Neagoe a menţionat de asemenea că „sunt grupuri de oameni care mă opresc pe stradă şi mă întreabă în ce dată este şezătoare. În felul acesta eu am ştiut că o să se umple sala.”

            Autorităţile locale au sprijinit organizarea evenimentului. Primarul comunei Sita Buzăului, Nicolae Stoica a precizat: „Avem obligaţia, din punct de vedere sufletesc şi moral, să ducem mai departe portul popular şi tradiţia. Astăzi internetul şi telefonia au ocupat cea mai mare plajă. Bunicii şi străbunicii noştri colaborau şi discutau, puneau ţara la cale în asemenea situaţii – o dată la o lună, la două, la trei, dar dialogau faţă în faţă şi din punctul meu de vedere se înţelegeau mult mai bine decât de înţelegem noi astăzi. Azi colaborăm şi discutăm la distanţă, dar când ne întâlnim faţă în faţă nu ne înţelegem.”

Nicolae Stoica a mai adăugat: „Susţin asemenea evenimente pentru că simt că este nevoie de ele. Atât timp cât o sală, ca a noastră de la Sita Buzăului, care are în jur de 400 de locuri, este plină, asta înseamnă că este nevoie. Dacă sala devine neîncăpătoare o să mergem şi spre Zăbrătău şi spre Ciumernic şi o să ne dezvoltăm.”

„Este important faptul că oamenii sunt alături unul de altul şi dialoghează, colaborează şi îşi împărtăşesc problemele.” – Nicolae Stoica, primar Sita Buzăului

            Despre şezătoarea organizată sâmbătă seara, primarul din Sita Buzăului a precizat că: „După prima ediţie când am participat şi eu la nivel de organizare, când mi-am pus şi eu amprenta pentru a organiza aceste manifestări, mi-am dat seama că este nevoie de dezvoltare. Asta mă motivează pe mine astăzi ca primar al comunei să susţin asemenea manifestări. Nu costă mult, costă foarte puţin. Important este să ne unim forţele pentru a ne simţi mai bine. Cred că s-a dovedit că nu este nevoie de un program sofisticat. Nu avem nevoie de o organizare perfectă. Este important faptul că oamenii sunt alături unul de altul şi dialoghează, colaborează şi îşi împărtăşesc problemele.”

Despre această şezătoare, dar despre evenimente viitoare, Nicolae Stoica a declarat:  „Pe mine mă interesează să cultivăm această societate. Nu cultural neapărat, ci să mai scoatem oamenii din problemele zilnice. Toată lumea se cramponează în problemele cotidiane  şi de aici apar şi alte probleme. Ieşind şi discutând, o dată la o lună sau la două şi văzând ce se întâmplă în lume, oamenii îşi mai deschid sufletul, iar, din punctul meu de vedere, acest lucru îi face să devină mai buni.”

Decor de şezătoare

Seara a fost încărcată cu tradiţie nu numai datorită portului popular şi a atmosferei create, ci şi graţie decorului din sala de spectacol. Organizatorii au creat un adevărat decor de şezătoare folosind obiecte utilizate în trecut de strămoşii noştri: presă de cartofi, piepteni de in şi cânepă, putinei, troacă, forme pentru cărămidă, rotiţă de tors, vârtelniţă, piuă, răşchitor, greblă, măciucă, război şi multe altele.

Despre aceste obiecte, directorul Căminului Cultural ne-a spus că: „Aceasta este o muncă de câţiva ani. Mare parte sunt de la  mine, de la socrul meu, iar la un moment dat am făcut şi un anunţ public prin care le ceream oamenilor care au astfel de obiecte vechi să le doneze Căminului Cultural, decât să le arunce sau să le strice. Şi oamenii au donat. Le depozitez într-o magazie în incinta Căminului şi le folosesc an de an, iar în fiecare an vin cu ceva nou.”

Este util de menţionat că aceste obiecte sunt încă funcţionale. Războiul este unul dintre instrumentele care s-a dovedit a fi încă folositor şi care a fost utilizat în fiecare ediţie a şezătorilor. „Tot ce s-a ţesut pe războiul acela s-a ţesut aici în Cămin. An de an, câte un metru, doi, iar acum avem câţiva metri de preş. Cu timpul acesta va deveni un obiect de inventar al Căminului”, ne-a precizat Dan Neagoe, directorul Căminului Cultural.

La Sita Buzăului tradiţia va fi nemuritoare

Directorul Casei de Cultură din Sita Buzăului, iniţiator al şezătorii şi promotor al tradiţiilor româneşti a menţionat: „Le transmit mulţumiri celor care îşi fac timp şi gustă lucruri de genul acesta şi vin în sala asta şi la astfel de momente să se simtă români, să îşi aducă aminte de părinţii şi bunicii lor. Mi-aş dori să încerce la rândul lor să transmită copiilor, măcar sentimentul acesta. Sunt convins că cei care sunt astăzi aici se vor duce acasă şi vor povesti copiilor. Poate acest lucru va fi de ajuns pentru ca tinerii să aibă un loc de unde să plece.”

Dan Neagoe a mai adăugat că evenimentul se va desfăşura an de an, la fel ca şi până acum.

Iulia Taraş

FOTOGRAFII- C. DRĂGAN

[slideshow id=72]

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail