Duminică 23.02.2014, Sala Sporturilor „Kati Szábo” din municipiul Sfântu Gheorghe, a fost gazda celei de-a IX-a ediţii a Turneului de Fotbal în Sală „Cupa Ciucaş” organizat de A.S. „Atletico STEAUA” Întorsura Buzăului, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Asociaţia Sportivă „Ciucaş” Întorsura Buzăului şi Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna. Turneul de futsal „Cupa Ciucaş”, organizat în fiecare an în municipiul Sfântu Gheorghe, începând cu anul 2006, promovează fotbalul de sală în rândul amatorilor de fotbal.

La startul competiţiei s-au înscris 6 echipe, care au fost împărţite prin tragere la sorţi în două grupe preliminare. În premieră, alături de 5 echipe de adulţi, la această ediţie a „Cupei Ciucaş” , a fost înscrisă şi o echipă de juniori din cadrul clubului A.S. „Atletico STEAUA” Întorsura Buzăului.

Componenţa grupelor a fost următoarea :

 

Grupa A                                           Grupa B

                        1.         STEAUA                                       1. M.N.C.R

                       2.         VÂNĂTORII DE MUNTE           2. A.S. CIUCAŞUL

                        3.                    STEAUA 2000  (juniori)               3. HOINARII

            În urma desfăşurării meciurilor din grupele preliminare, s-au înregistrat următoarele rezultate:

STEAUA – VÂNĂTORII DE MUNTE                   2 – 1

M.N.C.R – A.S. CIUCAŞUL                                                3 – 7

VÂNĂTORII DE MUNTE– STEAUA 2000         12 – 4

A.S. CIUCAŞUL – HOINARII                               7 – 0

STEAUA – STEAUA 2000                                      12 – 5

M.N.C.R – HOINARII                                             5 – 4

            La finalul partidelor din grupe, clasamentul se prezenta astfel:

Grupa  A

1 STEAUA 2 2 0 0

14-6

6

2 VÂNĂTORII DE MUNTE 2 1 0 1

13-6

3

3 STEAUA 2000 2 0 0 2

9-24

0

Grupa  B

1 A.S. CIUCAŞUL 2 2 0 0

14-3

6

2 M.N.C.R 2 1 0 1

12-11

3

3 HOINARII 2 0 0 2

4-12

0

În prima Semifinală, s-au întâlnit echipele STEAUA şi M.N.C.R, echipe care au jucat finala “Cupei Ciucaş” din anii 2012 şi 2013. După un joc combinativ în mare viteză şi cu multe contraatacuri declanşate de către jucătorii Kiss Robert şi Csiki László, componenţii echipei STEAUA au reuşit să câştige meciul cu scorul de 7-1 şi să se califice în finala turneului. În acest meci, echipa MNCR a fost dominată fizic şi tactic, reuşind, în cele din urmă, marcarea golului de onoare şi posibilitatea de a lupta pentru ocuparea locului 3 din cadrul turneului.

A doua Semifinală s-a disputat între echipele A.S. CIUCAŞUL (Înt. Buzăului) şi VÂNĂTORII DE MUNTE (Sf. Gheorghe). Meciul a fost unul echilibrat, cu multe ocazii şi faze de fotbal spectaculoase, care s-au desfăşurat la ambele porţi. În cele din urmă, echipa care a reuşit să câştige meciul a fost A.S. CIUCAŞ cu scorul de 6 – 3.

Înainte de disputarea celor două finale, a fost programat meciul pentru ocuparea locurilor 5 şi 6 din cadrul turneului, partidă jucată între echipele Hoinarii Sf. Gheorghe şi Steaua 2000 (juniori). La finalul timpului regulamentar de joc, tabela de marcaj indica scorul egal de 6-6. Conform regulamentului turneului, pentru desemnarea câştigătoarei s-a trecut la executarea a câte 3 lovituri de la 7 metri, pentru fiecare echipă. În cele din urmă, echipa care a reuşit să înscrie toate loviturile a fost Hoinarii Sf. Gheorghe, care a câştigat meciul cu scorul general de  9–7 şi a ocupat locul 5 în clasamentul final.

Finala mică a adus la start două echipe care au participat aproape la toate ediţiile Cupei Ciucaş organizate până în prezent la Sf. Gheorghe, respectiv echipele MNCR şi Vânătorii de Munte. Începutul partidei a fost benefic pentru echipa Vânătorilor, care a reuşit să înscrie rapid prin Covaciu Alexandru, 2 goluri, preluînd astfel conducerea cu scorul de 2-0. Până la finalul primei reprize, ambele echipe au mai marcat câte un gol, astfel încât scorul la jumătatea meciului a fost de 3-1 în favoarea Vânătorilor.

A doua repriză avea să se desfăşoare în aceeaşi notă de dominare a echipei Vânătorilor, care a mai punctat de 3 ori, în timp ce echipa MNCR a reuşit numai un gol. De la MNCR, în această jumătate s-a remarcat golul reuşit de Moldovan, care a şutat spectaculos de la distanţă şi mingea a ajuns în plasa portarului Neagu Petre, în aplauzele tribunei.

Echipa Vânătorilor s-a impus cu scorul final de 6-2 în faţa echipei MNCR şi a ocupat locul 3 în cadrul Cupei Ciucaş din acest an.

 

Finala mare a turneului Cupa Ciucaş, ediţia a IX-a 2014, s-a jucat între echipele Steaua şi A.S „Ciucaşul“.

Primele minute ale meciului au fost de tatonare, ambele echipe au jucat prudent în apărare şi au încercat să declanşeze contraatacuri rapide în vederea înscrierii golurilor necesare pentru câştigarea meciului. Echipa Steaua a punctat pentru prima dată şi a preluat conducerea cu scorul de 1 – 0. În această parte a meciului ambele echipe au mai reuşit să înscrie o singură dată şi scorul la pauză era de 2-1 în favoarea echipei Steaua.

În a doua parte a finalei s-a jucat un fotbal de bună calitate, cu faze de atac bine pregătite de jucătorii ambelor echipe, s-au remarcat din nou de la Steaua, jucătorii Kiss  Robert, Csiki László şi Szucs Attila. La echipa AS Ciucaşul, poarta a fost apărată excepţional de portarul Hardwig Paul care a reuşit să blocheze majoritatea fazelor de atac ale echipei Steaua.

Cu 10 minute înainte de finalul partidei, echipa A.S. Ciucaşul a reuşit egalarea la scorul de 3-3, printr-o lovitură de la 7 m obţinută în urma unui fault în careu făcut de portarul Stelei. La acest scor, deznodământul finalei era unul imprevizibil, practic, ambele echipe puteau obţine victoria pe final de meci.

Meciul părea că se îndreaptă spre prelungiri şi executarea loviturilor de departajare de la 7 m, numai că, după o fază de atac ratată de A.S. Ciucaşul, mingea a intrat în posesia lui Csiki László, care a driblat mai mulţi adversari şi a reuşit să marcheze un gol extrem de important pentru echipa Steaua, care a preluat conducerea cu scorul de 4-3. Ultimele secvenţe ale partidei a găsit echipa A.S. Ciucaşul în lupta pentru egalare, însă echipa Steaua a mai punctat o dată prin Kiss Robert, scorul înregistrat la finalul timpului regulamentar de joc fiind de 5–3 în favoarea echipei Steaua, care a fost desemnată şi în acest an câştigătoarea turneului.

În finală, pentru echipa Steaua au marcat jucătorii Kiss (2 goluri), Szucs (1 gol), Boila (1 gol) şi Csiki (1 gol), iar pentru echipa A.S. Ciucaşul au înscris Covaci Sebastian (1 gol) şi Arherie Florin (2 goluri).

La ediţia organizată în acest an cele şase echipe participante s-au clasificat la finalul turneului astfel:

Locul I – Echipa STEAUA;

Locul II – Echipa A.S.„Ciucaşul”;

Locul III – Echipa Vânătorii de Munte;

Locul IV – Echipa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni;

Locul V – Echipa Hoinarii;

Locul VI – Echipa Steaua 2000 (juniori).

Pe lângă cupe, diplome şi medalii pentru participanţi şi câştigători, organizatorii campionatului de fotbal în sală au acordat şi premii speciale:

– cel mai bun portar a al turneului fost desemnat Hardwig Paul de la A.S Ciucaşul;

–  cel mai bun jucător Csiki László, de la Steaua;

– golgheterii campionatului au fost Lazăr Mihail, de la Steaua, cu 10 goluri marcate şi juniorul Berszan Imra, de la Steaua 2000, cu 9 goluri marcate.

La festivitatea de premiere au fost acordate de către preşedintele clubului A.S. Steaua Înt. Buzăului, diplome pentru arbitrul turneului Bedohazi Geza şi asistentul medical Neagu Petre, precum şi pentru cei mai reprezentativi jucatori ai clubului A.S. Atletico Steaua Înt. Buzăului din anul 2013:  cel mai bun jucător Kiss Robert; cel mai bun fundaş Trofin Florin şi Onuţ Ciprian; cel mai bun mijlocaş Fodor Lorant; golgheter Lazăr Mihail (105 goluri) şi cel mai bun portar Neagu Petre.

Prin intermediul acestei competiţii organizatorii au încercat să evidenţieze faptul că fotbalul în sală reprezintă un mijloc atractiv de petrecere a timpului liber şi în rândul sportivilor amatori din cadrul diferitelor instituţii şi asociaţii din judeţ. În premieră la această ediţie a Cupei Ciucaş, s-a evidenţiat echipa de juniori Steaua 2000, pregătită de antrenorii Lazăr Mihail, Prundar Marius şi Foof Ervin, echipă care a demonstrat că poate juca de la egal la egal cu echipele de adulţi amatori.

Preşedintele clubului A.S. Atletico Steaua Înt.Buzăului multumeşte pe această cale partenerilor pentru sprijinul acordat în organizarea competiţiei şi tuturor participanţilor pentru spiritul de fair play de care au dat dovadă pe parcursul meciurilor de fotbal în sală.

Următoarea competiţie ce va fi organizată de Asociaţia Sportivă Atletico STEAUA Întorsura Buzăului, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană Pentru Sport şi Tineret Covasna şi Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, este competiţia de minifotbal „Cupa Tinere Speranţe”, adresată copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, care se va desfăşura în perioada 01-02.03.2014, în municipiul Sf. Gheorghe.

La finalele competiţiei, care vor avea loc la Sala de Sport „Kati Szábo” din Sf. Gheorghe, duminică, 2 martie 2014, este invitat internaţionalul Miodrag Belodedici, reprezentant UEFA.

Asociaţia Sportivă „Atletico Steaua

Întorsura Buzăului

                  Preşedinte Lazăr Mihai

             

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail