Expresia unui parteneriat interinstituţional solid, la nivel teritorial, Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, Inspectoratul de Poliţie al Judetului Covasna –  Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Direcţia de Tineret şi Sport a Judeţului Covasna, Asociaţia de Luptă Împotriva Drogurilor A.M.A., organizează evenimente specifice de informare şi sensibilizare a populaţiei privind beneficiile unui stil de viaţă sănătos în cadrul proiectului: „SPORTUL CONTRA DROGURI” proiect iniţiat de către Asociaţia de Luptă Împotriva Drogurilor A.M.A. în baza protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale.

         Astfel, specialiştii Centrului teritorial de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog Covasna, împreună cu partenerii săi, vor desfăşura, în mediul şcolar şi în comunitate, activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare asupra efectelor nocive cauzate de consumul de droguri, oferind alternative de petrecere a timpului liber, în mod sănătos prin sport.

         În contextul Programului „ŞCOALA ALTFEL”, în data de 07.04.2014, orele 11.00, în zona Sugaş Băi va fi organizat Crosul municipal sub egida motto-ului „Sportul contra droguri”, competiţie ce are ca scop sensibilizarea populaţiei din mediul şcolar cu privire la consecinţele consumului de droguri asupra sănătăţii precum şi promovarea activităţilor de petrecere a timpului liber ca alternativă la consumul de droguri. Competiţia se va organiza  pe 13 categorii de vârstă (clasa pregătitoare – clasa a XII-a), fete şi băieţi.

În cadrul acestei competiţii, specialiştii CPECA Covasna vor realiza o declaraţie antidrog ce va fi contrasemnată de către grupul ţintă al evenimentului sportiv ca semn de solidaritate în lupta împotriva consumului de droguri, precum şi un angajament adeziune în lupta antidrog, angajament ce va fi diseminat tuturor participanţilor la competiţie. Câştigătorii vor fi premiaţi cu medalii şi dilpome.

 

Liliana Lazea

Coordonator  CPECA Covasna

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail