Un nou eveniment umanitar ce stă încă sub semnul sărbătorii de Dragobete – Zeul dragostei la români – care a avut loc ieri, constituindu-se în acelaşi timp şi ca un preambul al Mărţişorului şi a Zilei de 8 martie are loc astăzi, marţi, 25 februarie 2014, începând cu ora 17,00 la Cercul Militar Braşov (în Sala Coloanelor) în beneficiul fetiţelor de la Mănăstirea Mărcuş din judeţul Covasna.
Un titlu semnificativ
Manifestarea poartă un titlu semnificativ, “În numele iubirii”, şi reprezintă un spectacol de binefacere organizat de un grup de oameni sufletişti, adevăraţi ocrotitori ai “îngeraşilor” de la Mărcuş – cum sunt alintate micuţele orfane – îngrijite, instruite şi povăţuite de Maica Stareţă Serafima.
De altfel, a devenit o frumoasă tradiţie ca anumite momente deosebite legate de Sfinte sărbători religioase (Crăciunul, Paştele) ori de felurite obiceiuri şi datini populare româneşti, zile deosebite din Calendarul popular să fie cinstite prin asemenea manifestări artistice speciale, ale căror încasări sunt oferite Aşezământului monahal de la Mărcuş întru ajutorarea acestor copile nevinovate.
Şi de această dată s-au implicat organizatorii de bază, ne referim la două prestigioase ONG-uri din municipiul de sub Tâmpa, anume Asociaţia Internaţională a Femeii Crestine (AIFC) şi Filiala Braşov a Ligii Scriitorilor din România.
Urmându-le onorantul exemplu, câţiva artişti, oameni de litere, gazetari s-au implicat activ în ultimii ani în organizarea şi suţinerea unor asemenea acte de caritate. Este vorba, în principal, de solista Maria Chişlean din Republica Moldova, o sensibilă interpretă de romanţe şi cântece tradiţionale ruseşti, ca şi de balerinii Emilia şi Dorin Mirea, de la Opera Braşov, care alcătuiesc trupa de dans “Emidor”.
Recital de muzică şi balet inspirat din filmul “Şatra”
Artista lirică Maria Chişlean va susţine astă-seară un recital de vechi cântece ruseşti, unele inspirate din filmul de succes “Şatra”, turnat în 1975 de Emil Loteanu, muzica fiind creaţia compozitorului basarabean Eugen Doga. Cei doi talentaţi balerini vor prezenta câteva dansuri ţigăneşti inspirate din cunoscuta peliculă cinematografică, o capodoperă a genului, premiată cu nenumărate distincţii internaţionale.
Nici fetiţele de la Mărcuş nu se vor lăsa mai prejos, aducând în faţa publicului un program artistic pe care l-au pregătit minuţios, iar câţiva scriitori din cadrul Ligii braşovene vor citi din creaţiile lor, în special, poezii de dragoste dedicate evenimentelor amintite la începutul materialului.
Fondurile adunate în urma acestui spectacol sui-generis vor fi donate cu toată dragostea Asociaţiei de Binefacere Sf. Iustina, din cadrul Mănăstirii Mărcuş.
Acte caritabile
Asemenea gesturi mărinimoase au loc periodic, multă lume fiind impresionată de strădaniile Maicii Stareţe Serafima, care se zbate să ducă mai departe un proiect umanitar extraordinar., despre care ziarul nostru a scris de atâtea ori Numai dânsa ştie cu ce trudă şi zbateri se confruntă zi de zi, iar asemenea iniţiative venite din partea unor semeni buni la suflet şi darnici, constituie un balsam pentru mica obşte de la Mănăstirea Mărcuş.
Marele public nu pera ştie că lăcaşul de închinăciune şi Asociaţia de Binefacare nu au nici un venit de sine stătător, din care să poată asigura cele necesare creşterii fetiţelor. De aceea se organizează asemenea spectacole, se apelează la sponsori, la oameni de bine, concetăţeni cu suflet mare, artişti, muzicieni, scriitori, jurnalişti, spre a duce la bun sfârşit un demers umanitar de o asemenea complexitate.
O mică “familie”
În relativ mica “familie” a semenilor generoşi s-au înscris cu drepturi depline atât „Asociaţia Internaţională a Femeii Creştine”, cât şi Liga Scriitorilor Braşov, care au organizat mai multe manifestări culturale importante în ultimii doi-trei ani, strângându-se anumite sume necesare ca aerul Asociaţiei de Binefacere Sf. Iustina.
…În prag de primăvară, să ajutăm cu fapta, vorba şi slova tipărită acest fiinţe nevinovate să crească frumos, să trăiască decent, “În numele iubirii”faţă de semeni.
Horia C. Deliu