În cadrul celui mai mare campionat de dezbateri academice din România, Saint George City of Debate 8, va avea loc un simpozion pe tema implicării tinerilor în alegerile europene.

Evenimentul face parte din campania de informare pentru alegerile europarlamentare din 2014, a cărei slogan este „Acționează, reacționează, decide”. Cei trei organizatori ai evenimentului, Centrul de Informare Europe Direct Sfântu Gheorghe,  din cadrul Consiliului Județean Covasna, Asociația de Tineret Ecou şi  Centrul de Cultură Arcuș, vă invită la o dezbatere publică incitantă pe tema: „Europa Tinerilor – implicarea fiecăruia contează”.

Evenimentul va avea loc vineri 28 februarie, între orele 14-16, la Centrul de Cultură din Arcuș,  și este o oportunitate pentru tineri de a înțelege importanţa implicării lor în luarea deciziilor publice şi a exercitării drepturilor cetățenești europene.

Transportul este gratuit și va fi asigurat cu un autobuz care va pleca la ora 13.30 din fața Teatrului.

Mădălin Guruianu,                                           

Coordonator SG 8       

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail