Elevii claselor a VIII-a susțin săptămâna aceasta simularea probelor de Evaluare Națională. Mâine, 18 februarie (a.c), are loc simularea la disciplina Limba şi literatura română; miercuri, 19 februarie- la Matematică- și joi, 20 februarie- la limba și literatura maternă.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, la simulare participă un număr de 1969 elevi de clasa a VIII-a, din toate școlile din județ.

”Probele încep la ora 09.00. Pentru elaborarea răspunsurilor, elevii vor avea la dispoziție două ore de la primirea subiectelor. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 08,30.  Desfășurarea simulării se va realiza în condiții de examen, cu săli de clasă supravegheate video”, se arată în comunicat. Conform sursei citate, rezultatele simulării se vor afișa la fiecare școală în data de 7 martie 2014.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail