Un cetăţean din judeţul Covasna a reclamat la Protecţia Consumatorului, apoi a dat în judecată un ziar din municipiul Sfântu Gheorghe, care a publicat cu întârziere necrologul unei persoane apropiate, iar rudele şi cunoştinţele nu au venit la înmormântare.

Şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Covasna, Mircea Diaconu, a declarat ieri , pentru AGERPRES, că cetăţeanul a plătit anticipat pentru anunţ, dar acesta a fost publicat abia după înhumarea persoanei decedate. Potrivit acestuia, conducerea ziarului şi-ar fi cerut scuze, explicând că la mijloc a fost o „eroare umană”, dar bărbatul nu a fost mulţumit şi a dat în judecată publicaţia.
„Rudele nu au ştiut despre deces şi nu au venit la înmormântare. Pe bună dreptate că omul a fost nemulţumit pentru nepublicarea la timp a necrologului. Noi (Protecţia Consumatorului -n.r) am aplicat ziarului un avertisment, i s-au restituit banii, dar omul nu a fost mulţumit, considerându-se puternic lezat, şi a dat în judecată ziarul”, a spus Mircea Diaconu.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail