Sâmbătă, 8 februarie, s-au împlinit cinci ani de la sfârşitul tragic al handbalistului Marian Cozma şi, ca în fiecare an, invit oamenii din Sfântu Gheorghe şi nu numai, să ne aducem aminte de acest adevărat simbol al prieteniei româno-maghiare. Municipiul Sfântu Gheorghe este oraș înfrățit cu Veszprem, locul decesului sportivului și, încă d ela început a fost alături de familia îndurerată și a militat pentru păstrarea în amintirea noastră a tuturor, a acestui simbol extraordinar care a fost idolul fanilor handbalului din România, dar și din Ungaria.
Mult prea timpuria și absurda moarte a sportivului român ne-a afectat în egală măsură pe români și pe maghiari deopotrivă, iar capacitatea de empatie de care am putut da dovadă, ne-au făcut să credem sincer că oamenii se pot ridica asupra naționalității sau etniei, apreciind și dorindu-și mai presus de orice divergențe, pace și înțelegere.
În numele lui Marian Cozma, dar şi al prieteniei româno-maghiare, să mergem şi să aprindem cu toţii o lumânare sau să depunem o floare la fotografia expusă a sportivului, astăzi, 10 februarie, începând cu ora 16.00 în faţa Sălii Sporturilor din Sfântu Gheorghe.
Mădălin Guruianu
Consilier Local Sfântu Gheorghe