Dacă este vacanță s-o facem lată, așa s-au gândit profesorii Palatului Copiilor Sf. Gheorghe-Kerekes Jeno, ai Liceului Teoretic Mikes Kelemen Sf. Gheorghe –Barabas Andrea, ai Clubului  Copiilor Întorsura Buzăului-Nesa Alin și Floroian Vlad, ai Palatului Național al Copiilor București-Renga Alexandru, Palatului Copiilor Brăila –Nedelcu Ghiță, Şcolii Gimnaziale „Tudor Arghezii” Năvodari-Bratu Ilie și D-na Inspector Educativ a I.Ș.J.Covasna –Zagoni Imola, care  au organizat o tabără de schi pentru 100 de copii, în vacanța intersemestrială, într-un peisaj de vis la Homorod Băi.

Dumnezeu a ținut cu acești copii minunați dornici să invețe sau să-şi  perfecționeze schiatul,  și a ieșit o tabără excelentă unde timpul a fost foarte frumos, pârtia foarte bine  întreținută,  cazarea şi  mâncarea nemaipomenite,  iar copii dornici de o experiență de neuitat. Timp de 5 zile copiii au schiat sau au învățat să schieze și ziua și seara, au participat  la un mic concurs de schi,  au jucat jocuri de cabană, au prezentat un mic carnaval, au cântat karaoke și au socializat. A fost un foarte bun prilej de a se împrieteni, iar pentru copii maghiari un prilej excelent de a exersa limba română. După părerea noastră copiii s-au simțit bine și s-au pregătit fizic și mental pentru al doilea semestru cu multe promisiuni, și sper dornici ca și la școală să se simtă la fel de bine ca în tabăra de schi de la Homorod Băi.

Kerekes Jeno

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail