După ce au fost concediaţi în urmă cu mai bine de două luni, foştii angajaţi ai Hotelului „Montana” din staţiunea Covasna, care se află în patrimoniul CNSLR Frăţia şi care este administrat de o firmă timişoreană, au decis să meargă în capitală pentru a-şi face auzite nemulţumirile.
Astfel, un număr de 25 din cei 35 de foşti angajaţi au pichetat sediul din Bucureşti al societăţii S.C. Sind Tour Trading S.R.L, care administrează Hotelul „ Montana” din Covasna, precum şi sediul CNSLR Frăţia, cu scopul de a primi dreptate în ceea ce li se pare lor a fi un abuz: concedierea în masă a angajaţilor, fără respectarea drepturilor acestora. Alături de ei s-a aflat, şi de această dată, Vasile Neagovici, preşedintele CNSLR Frăţia Covasna, care a încercat o îndreptare a situaţiei, în favoarea angajaţilor. Acesta a declarat: „Avem o promisiune din partea Confederaţiei, după ce i-a deranjat prezenţa noastră. Vor convoca săptămâna viitoare adunarea generală a acţionarilor, în care le vom solicita să stea de vorbă cu noi. Luni sau marţi o să luăm o altă hotărâre, în funcţie de deschiderea pe care o s-o avem.”
În încercarea lor de a atrage atenţia conducerii Hotelului Montana cu privire la disponibilizările făcute, un număr de 8 foşti angajaţi au intrat în greva foamei. Însă, cum această formă de protest este destul de agresivă dar şi periculoasă pentru sănătate, foştii salariaţi au renunţat la ea, alegând forme mai „uşoare” de atenţionare.
Dan Maricela