Introducerea pachetului de măsuri pentru stimularea consumului prin „ușurarea” serviciului datoriei la bănci contra unor stimulente fiscale ar putea fi un prim pas spre diferențierea impozitării, dacă se aplică pentru venituri sub 1.600 de lei, a declarat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferințe de presă.

„Introducerea pachetului de măsuri pentru stimularea consumului prin „ușurarea” serviciului datoriei la bănci contra unor stimulente fiscale ar putea fi un prim pas spre diferențierea impozitării, dacă se aplică pentru venituri sub 1.600 de lei. Este o schemă fiscală de care ar putea beneficia aproximativ 900.000 de debitori. La Banca Națională am urmărit două aspecte pe care le considerăm esențiale. În primul rând relația bancă — client, să nu fie ceva forțat și să apară hazardul moral. Adică, băncile pot (rescadența creditul — n.r.) dacă clienții vor. Un alt aspect se referă la reacția băncilor”, a precizat Isărescu.

În opinia sa, autoritățile trebuie să detalieze această schemă și să o includă în buget, să se calculeze măsura în care veniturile bugetare vor fi recuperate prin creșterea consumului, din taxele pe acest consum suplimentar.

„Noi credem că o astfel de schemă este preferabilă schemelor care funcționează în alte țări din regiune, și anume convertirea creditelor din valută în monedă națională”, a mai spus guvernatorul BNR.

Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că Executivul va adopta o Ordonanță prin care persoanele care au credite la bănci și un venit de maximum 1.610 lei lunar pot ajunge, în urma unei înțelegeri cu banca, la înjumătățirea ratei pe o perioadă de doi ani.

Măsura va intra în vigoare de la 1 aprilie și de ea vor putea beneficia cei care nu au restanțe mai vechi de 90 de zile la creditele bancare.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail