Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a decis să suspende temporar vizitarea pacienţilor internaţi la secţiile cu profil pediatric, pentru a preveni răspândirea virozelor.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Pataki Annamaria, a precizat că măsura se va aplica începând de astăzi,  şi a fost luată pe fondul creşterii numărului de infecţii respiratorii atât în rândul populaţiei, cât şi al pacienţilor internaţi în spital.

Prin urmare, până la noi ordine, se suspendă programul de vizitare a pacienţilor internaţi la secţiile Pediatrie, Neonatologie, Boli infecţioase – copii, Psihiatrie pediatrică şi Neurologie pediatrică.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail