Duminică, 26 ianuarie a.c., în jurul orei 23.30, un echipaj de jandarmi ce se afla în misiune de patrulare pe strada Nuferilor din municipiul Sfântu Gheorghe a identificat o persoană fără adăpost, aflată sub cerul liber care prezenta răni şi avea degerături la membrele superioare şi inferioare şi necesita îngrijiri medicale.

         Jandarmii au solicitat o ambulanţă,  iar bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe pentru a-i fi acordată asistenţa medicală necesară.

         Şi în perioada următoare, jandarmii vor avea în atenţie persoanele fără adăpost,  pe care le vor conduce  la instituţiile specializate în vederea acordării îngrijirilor necesare.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail