„…dacă în 2008 era un vis, astăzi este un fapt real, un vis împlinit.”,

Leca Băncilă, Primar

Lucrările de reabilitare şi modernizare desfăşurate la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului s-au finalizat. Acest lucru a fost confirmat de primarul Leca Băncilă prin intermediul unei conferinţe de presă, susţinută în 22 ianuarie a.c. la Primăria oraşului.

Elevii liceului vor putea începe cursurile în noua clădire în data de 10 februarie, respectiv la începutul celui de al doilea semestru. Inaugurarea oficială a liceului va avea loc în 8 februarie.

Primarul Leca Băncilă a  oferit explicaţii cu referire la investiţiile făcute pentru acest proiect: „A fost un proiect mare: 2, 4 milioane de euro. S-a finalizat în condiţii impecabile. Suntem în situaţia de a face recepţia.”

Acesta a mai precizat că prin reabilitarea acestei clădirii s-a urmărit rezolvarea a trei mari probleme: „Prima dintre ele: s-a reabilitat spaţiul vechiului imobil, unde nu se mai intervenise din anul 1982. Doi: s-au modernizat toate instalaţiile, toate sistemele şi s-au adus dotări. Şi a treia problemă care s-a rezolvat: deficitul de spaţiu, s-au mai construit 1500 de metri.”, a precizat primarul Leca Băncilă.

 

Liceul Teoretic „Mircea Eliade”: „…placa turnantă în jurul căreia reorganizăm reţeaua de învăţământ din zona Buzaielor”

În cadrul conferinţei, primarul Leca Băncilă a ţinut să menţioneze despre Liceul Teoretic „Mircea Eliade” că: „E o instituţie de care leg eu multe interese majore din perspectiva viitorului comunităţii. Aş vrea să fie placa turnantă în jurul căreia reorganizăm reţeaua de învăţământ din zona Buzaielor.”

Mai mult decât atât, acesta a mai precizat: „Când am separat liceul în două şi am făcut două licee, liceul tehnologic şi liceul teoretic, am văzut am văzut această idee a unei şcoli mai de pretenţie, mai dotată pentru a satisface aproape orice nevoie educaţională. Şi dacă în 2008 era un vis, astăzi este un fapt real, un vis împlinit.”

Viceprimarul Ştefan Platon a menţionat că acest liceu este o soluţie bună, nu doar pentru elevii din oraş sau din satele învecinate, ci şi pentru copiii din Vama Buzăului: „Chiar dacă localitatea aparţine de judeţul Braşov, sunt copii care vin la liceu la Întorsura.”

Deşi proiectul a fost unul dificil deoarece s-au necesitat sume mari de bani, adaptări la standarde şi modificări de soluţii, autorităţile speră că prin intermediul Liceului Teoretic „Mircea Eliade” s-a realizat un lucru frumos şi util pentru comunitate.

Conferinţa de presă s-a încheiat cu o vizită la clădirea noului liceu „Mircea Eliade”. Aceasta are o sală de festivităţi în interior, lift, centru de documentare şi informare, sală de fonetică, laboratoare de fizică şi chimie, dotări în valoare de 500.000 de euro, dar şi multe alte facilităţi – toate pregătite pentru a întâmpina noul semestru.

[slideshow id=69]

 

Iulia Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail