Patru dintre cei 25 de foşti angajaţi ai hotelului balnear „Montana” din staţiunea Covasna, rămaşi fără locuri de muncă la sfârşitul anului trecut, au intrat miercuri dimineaţă în greva foamei, cerând revocarea deciziei de concediere.

Preşedintele Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, care îi reprezintă sindical, a declarat pentru AGERPRES că protestatarilor li se vor alătura în următoarele zile şi alţi colegi de-ai lor.
„Astăzi (miercuri – n.r.) au intrat în greva foamei patru oameni, mâine vor intra alţi patru, iar poimâine alţi patru”’, a spus Vasile Neagovici, menţionând că s-a ajuns la această formă extremă de protest deoarece conducerea hotelului refuză orice formă de dialog.
Luna aceasta, cele 25 de persoane concediate au pichetat timp de zece zile consecutiv hotelul „Montana” şi intenţionează să picheteze şi sediul CNSLR „Frăţia” din Bucureşti, în patrimoniul căruia se află această unitate balneară.
„Chiar astăzi voi începe demersurile pentru autorizarea acţiunii de protest de la Bucureşti. Va fi prima ruşine sindicală, pentru că, practic, am ajuns să luptăm pentru drepturile sindicaliştilor într-o societate aflată în patrimoniul sindicatelor”, a afirmat Vasile Neagovici, care este şi liderul filialei Covasna a CNSLR ‘Frăţia’.

Hotelul „Montana”, aflat în patrimoniul CNSLR „Frăţia”, este administrat de o firmă timişoreană care în 2011 a preluat activele sub contract de management pentru o perioadă de nouă ani.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail