Liderul Tineretului Naţional Liberal (TNL) Covasna, Emil Pantelimon şi-a lansat joi, la Sfântu Gheorghe, programul cu care s-a înscris în cursa 10 pentru Europa”, în încercarea de a obţine un loc eligibil pe lista de candidaţi a PNL la alegerile europarlamentare din acest an. 

Emil Pantelimon a declarat că programul său are ca axă prioritară educaţia- cultura-voluntariatul, trei componente importante pentru societate şi pentru viitorul Europei comune.
„Una dintre cele mai importante resurse pe care le poate avea marea construcţie europeană este resursa umană. Fiecare domeniu de activitate al Uniunii Europene, fiecare segment al societăţii şi însăşi comunităţile existente aici, au nevoie de oameni bine pregătiţi profesional, dezvoltaţi armonios şi responsabili. În acest context, sunt convins că cea mai mare atenţie trebuie îndreptată înspre tineri şi dezvoltarea lor (…) Cred în forţa tinerilor din România şi văd viitorul numai prin prisma promovării unei axe prioritare: Educaţie-Cultură-Voluntariat (…) De asemenea, cred că, promovând această axă, bătrâna Europă poate întineri responsabil”, a spus Emil Pantelimon.
El a menţionat că cele zece locuri pe care PNL le oferă tinerilor pe listele sale pentru Parlamentul European vor fi ocupate de candidaţii care vor reuşi să demonstreze că sunt cei mai bine pregătiţi din punct de vedere politic şi profesional, au viziune, cultură generală şi susţinere publică. Selecţia se va face în mai multe etape şi va cuprinde, printre altele, interviuri şi dezbateri, dar vor conta şi voturile pe care le vor obţine on-line pe pagina „10 pentru Europa”.
Preşedintele PNL Covasna, senatorul Marius Obreja a declarat că Emil Pantelimon are susţinerea întregii organizaţii judeţene şi că este unul dintre tinerii care merită să acceadă în Parlamentul European.
Emil Pantelimon are 24 de ani, este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti şi al Institutului Diplomatic Român – Politică Externă şi Diplomaţie.

AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail