Asociațiile Sepsi ISE și Szit au avut inițiativa organizării unui campionat de futsal, și 8 echipe au răspuns pozitiv la prima ediție a unei atractive întreceri sportive dedicată organizațiilor nonguvernamentale din Sfântu Gheorghe. Au fost meciuri directe, în care fiecare dintre echipe a jucat cu fiecare, iar în acest weekend, primele patru echipe clasate  au jucat semifinalele și finalele la Sala Szabo Kati.

Câștigători au ieșit cei de la Asociația Carpaților Răsăriteni, care au revenit spectaculos de la 0-4, învingând cu 7-5 după prelungiri, în compania celor de la Sepsi ISE, iar medaliile de bronz au revenit Asociației de Tineret Ecou, învingătoare cu 6-2 în fața celor de Serviciul de Ajutor Maltez.

Golgheterul turneului a fost desemnat Gheorghiță Raymond, de la Sepsi ISE, iar cea mai fairplay echipă, fără nici un cartonaș galben pe parcursul competiției, fiind desemnată tot echipa celor de la Asociația de Tineret Ecou.

Cu speranța că din toamnă vom lua parte la o doua ediție, care să cuprindă și alte organizații nonguvernamentale, felicităm organizatorii, câștigătorii, suporterii și suntem convinși că astfel de inițiative merită să fie continuate și susținute, în beneficiul apropierii tinerilor români și maghiari din Sfântu Gheorghe.

 

Mădălin Guruianu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail