Conducerea Sindicatului Sanitas Covasna  este în a doua zi de proteste în fața Hotelului Montana, alături de cei 25 salariați concediați ilegal și imoral și va continua protestele și în următoarele zile, adică până când conducerea acestei firme va îndrepta ilegalitățile comise și va revoca deciziile de concediere individuale ale salariaților.

Liderul de sindicat Vasile Cătălin Neagovici a declarat ieri  că,  în zilele următoare, conducerea Sindicatului Sanitas Covasna va analiza posibilitatea organizării unor acțiuni de protest cu participarea solidară și a altor membrii Sanitas ai organizației, adică va intenționa organizarea unui miting în fața hotelului cu participarea a 200 – 300 de membrii și chiar posibilitatea autorizării unei acțiuni de protest în București,  la sediul acestei celebre societăți.

„Starea de nemulțumire a celor 25 de  salariați este  una foarte mare,  existând posibiliatea, în situația în care reprezentanții acestei societăți nu vor da curs solicitărilor noastre,  și în urma epuizării formelor de protest, să intre în greva foamei în fața hotelului pe perioadă nedeterminată.(…) Este extrem de rușinos ca într-o prorietate a sindicatelor  niște indivizi să-și bată în continuare joc de salariații care au muncit și le-au creat profit. Această bătaie de joc trebuie să înceteze!”a conchis Vasile Neagovici, preşedintele  Sindicatului Sanitas Covasna.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail