Prăbuşirea controlată a unei centrale termice dezafectate situată pe strada Laszlo Ferenc din Sfântu Gheorghe, acţiune ce a avut loc marţi,   le-a dat emoţii locatarilor, majoritatea bătrâni. 
Potrivit locuitorilor blocurilor din zonă, demolarea vechii centrale  nu a fost anunţată, aşa că cei care se aflau în acel moment în case au crezut că au de-a face cu un cutremur în toată regula şi au încercat să se pună la adăpost imediat ce au auzit bubuitura. „Controlată sau necontrolată, trebuia să fim anunţaţi măcar noi, cei ce locuim în blocul de care era lipită acea centrală, ca să nu ne panicăm, mai ales ca în bloc locuiesc majoritatea bătrâni. Eu unul am simţit zguduitura şi vuietul produs, de am crezut că e cutremur… Mi-am amintit sub pragul de la uşă că de fapt trebuie să fie de la demolarea centralei. Ne-au lăsat fără internet şi cablu TV de atunci.”, a declarat unul dintre locatari.
 Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, a declarat că evenimentul s-a produs fără incidente, nefiindu-le solicitat ajutorul.
Deoarece acţiunea nu a fost anunţată şi a înspăimântat locatarii blocului care se află lângă fosta centrală termică, consilierul local Mădălin Guruianu a promis că va aborda acest subiect în şedinţa următoare la Consiliul Local, pentru a trage un semnal de alarmă.
Dan M.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail