Preşedintele Sindicatului Sanitas, Vasile Neagovici a  declarant  ieri că are intenţia de a se alătura greviştilor de la Hotel Montana, dacă după 10 zile de proteste aceştia nu îşi vor recupera locurile de muncă pierdute în preajma sărbătorilor de iarnă.

Neagovici a explicat că va fi alături de personalul concediat şi va intra chiar în greva foamei dacă nu se vor lua măsurile necesare pentru cei disponibilizaţi. Potrivit liderului de sindicat, singura revendicare pe care o au sindicaliştii, în acest moment,  este revocarea deciziilor de concediere a salariaţilor, nemaiaducând în discuţie faptul că nu au primit prime de sărbători, că nu au un contract colectiv de muncă, ori că nu li s-a respectat contractul de muncă în ultimii doi ani.

„Nu este normal; ei au fost concediaţi înainte de Crăciun, chiar în săptămâna aceea. Cei care nu au semnat comunicarea deciziei de concediere, au primit-o prin poştă fără să discute cu cineva, fără să li se explice motivele reale. (…) Ne gândim, cu o parte dintre   salariaţi care s-au arătat interesaţi,  să intrăm în greva foamei, cu mine  în frunte, bineînţeles. După cele 10 zile, dacă vom vedea că nu găsim calea normală prin care să fie revocate  acele decizii de concediere, intenţionăm să intrăm în greva foamei. ”, a explicat Neagovici.

Concedierea nu a venit ca o surpriză

Conform declaraţiei preşedintelui Sanitas Covasna, conducerea S.C. Sind Tour Trading S.R.L. sucursala Covasna- Hotel Montana  a încercat să modifice contractele angajaţilor pe o perioadă determinată de două săptămâni, urmând ca după expirarea acestui timp angajaţii să plece de bună-voie. Sindicatul Sanitas a dorit rezolvarea situaţiei astfel încât angajaţii să aibă un loc de muncă, însă conducerea firmei, fără explicaţii, a decis concedierea celor peste 20 de salariaţi.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail