Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert, contestă decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), conform căreia s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate timp de mai multe luni.
Andras Nagy Robert a declarat ieri, pentru AGERPRES, că decizia ANI este „nefondată”, deoarece, potrivit legii, în momentul în care o persoană obţine un post de manager se suspendă de drept toate contractele individuale de muncă avute anterior. Prin urmare, va contesta decizia ANI.
Potrivit unui comunicat al ANI, Andras Nagy Robert a deţinut simultan în perioada octombrie 2010 – martie 2011 atât postul de manager al spitalului din Sfântu Gheorghe, cât şi de consilier juridic în cadrul unei societăţi comerciale, în condiţiile în care funcţia de manager este incompatibilă cu alte funcţii salarizate.
„Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată şi completată prevede clar – contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcţia de manager se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului (…) Nu am primit comunicarea oficială de la ANI, dar cu siguranţă o voi contesta când o voi primi pentru că este nefondată”, a spus Andras Nagy Robert
În comunicatul ANI se mai menţionează că starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează prin decăderea din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail