Pompierii din Sfântu Gheorghe au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la depozitul de rumeguş aferent centralei termice din clădirea Incubatorului de Afaceri al ASIMCOV.

Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, ne-a spus că, fiind  pe teren, echipajul a ajuns la locul incendiului  în cca 1 minut, iar intervenţia a durat mai puţin de 10 minute. „ Din cantitatea de 16 mc de rumeguş care este depozitată la centrala termică din spatele clădirii Incubatorului de Afaceri, au ars 2-3 mc de rumeguş care s-a aprins de la un bec” a menţionat Marius Tolvaj.

Directorul ASIMCOV, Vajda Lajos, ne-a spus că nu sunt pagube deoarece „ a fost mai mult fum decât incendiu”. Acesta a precizat că până la venirea pompierilor au intervenit cu hidrantul din dotare. „ Mai mare a fost spaima (…) bine că s-a întâmplat ziua. Centrala termică a clădirii este un sistem sigur, iar pentru a nu ne mai confrunta cu o problemă de acest gen…desfiinţăm becul” ne-a spus Vajda Lajos.

M.G.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail