În „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 619 din 4 octombrie 2013, p. 2-16 au fost publicate Normele metodologice privind aplicarea unor dispoziţii ale Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, aprobate prin Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 137 din 27 septembrie 2013.  Normele metodologice stabilesc şi clarifică modul de aplicare a  prevederilor Legii  138/2013 (privind modificarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996), publicată în “Monitorul Oficial”, partea I nr. 253 din 7 mai 2013.

Cumulativ,  cele doua acte normative stipulează aspecte care se referă la :

–    modul de autorizare a operatorilor economici prestatori de servicii arhivistice (condiţii, documentaţie), respectiv obligaţia de a obţine autorizaţia în termen de un an de la publicarea normelor;

–    procedura privind reînnoirea,  suspendarea sau retragerea autorizaţiilor de funcţionare;

–    procedura de notificare  a Arhivelor Naţionale, în funcţie de situaţie, de către lichidatori judiciari, persoane fizice sau juridice creatoare/deţinătoare de documente, respectiv de operatorii economici autorizaţi;

–    modul de realizare a evidenţei operatorilor economici prestatori de servicii arhivistice autorizaţi, de către Arhivele Naţionale;

–    sancţiuni contravenţionale  pentru nerespectarea cadrului legislativ;

Normele metodologice şi Legea 138/2013  pot fi consultat pe site-ul Arhivelor Naţionale: http://www.arhivelenationale.ro/.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail