Începând cu luna noiembrie, Asociaţia Sophia Nyka vă invită să participaţi la un nou Proiect intitulat: ATELIERUL DE ORIGAMI „CRINUL ALB”.

Proiectul constă în organizarea unui Atelier de Origami şi se adresează tuturor copiilor din oraşul Sf. Gheorghe, cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani. Atelierul se va desfăşura în Sala de Cursuri a Catedralei Ortodoxe Sf. Gheorghe, o dată pe săptămână. O şedinţă va avea durata de 2 ore. Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0728.045.556.

Origami este arta tradiţională japoneză a împăturirii hârtiei în modele de animale, plante, obiecte sau forme decorative abstracte, artă ce s-a dezvoltat în jurul secolului XVII şi a fost popularizată în afara Japoniei la mijlocul secolului XX.

De ce origami? În primul rând, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, origami reprezintă o sursă de satisfacţie interioară, deoarece a construit ceva din ceea ce părea aproape nesemnificativ este minunat. În al doilea rând este o bună modalitate de relaxare.

Copiii dornici să înveţe minunata artă a împăturirii hârtiei, sunt aşteptaţi să participe la acest atelier, într-o atmosferă caldă de prietenie şi veselie, sub coordonarea d-lui Erich Broanăr şi a d-nei Marina Artene. Principalul scop al acestui proiect este acela de a ajuta copii să-şi petreacă timpul liber într-un mod plăcut şi constructiv. Se ştie că mediul modelează omul; cunoaşterea acestei arte deosebite de către copii îi va direcţiona pe aceştia spre o stare de bine, spre dezvoltarea creativităţii, a abilităţii de a gândi, a capacităţii de concentrare şi a răbdării.

În calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Sophia Nyka, în calitate de profesor şi… de ce nu… şi în calitate de mamă, recomand acest Atelier tuturor părinţilor care sunt interesaţi de bunăstarea intelectuală şi sufletească a copiilor lor. Vă aşteptăm cu mare drag la cursul nostru!

Monica Blaj

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail