În perioada 30.09-04.10.2013, la nivelul judeţului Covasna se derulează a 8-a ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.

Activităţile programate pentru fiecare dintre cele 5 zile, cu tematică diferită, se subscriu priorităţilor Poliţiei Române în domeniul prevenirii criminalităţii pentru anul 2013.

Programul activităţilor cuprinde acţiuni punctuale, unele dintre acestea bucurându-se de succes în anii anteriori şi fiind reluate, dar şi elemente de noutate, cum ar fi, de exemplu demonstraţiile practice care vor fi organizate cu ajutorul unui simulator de impact, în vederea conştientizării de către populaţie a importanţei utilizării centurii de siguranţă – 4 octombrie, în municipiul Sfântu Gheorghe.

Ca în fiecare an ne bucurăm de sprijin atât din partea unor societăţi comerciale, mai exact Dunapack Rambox, Orange, Multinr şi Autoliv (în ordinea manifestărilor organizate cu sprijinul lor), dar şi de colaborarea instituţiilor publice – Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.

Sprijinul voluntarilor în cadrul activităţilor programate este esenţial şi ne bucurăm şi în acest an de aportul tinerilor inimoşi din cadrul Asociaţiei de Tineret Ecou şi din cadrul Crucii Roşii.

Bineînţeles că nu putem uita presa audio-vizuală locală, cărora le mulţumim şi contăm pe sprijinul lor în ceea ce priveşte mediatizarea activităţilor.

Expunerile cu caracter preventiv în unităţile de învăţământ, întâlnirile interactive pe linia prevenirii furturilor şi tâlhăriilor, competiţiile sportive, demonstraţiile practice planificate  la nivelul întregului judeţ, au scopul de a transmite mesaje care să sublinieze faptul că a preveni este mai uşor decât a îndrepta o greşeală, de a plăti din cauza neatenţiei.

Modalităţile de transmitere a acestor mesaje vor avea şi caracter inedit, referindu-ne aici la postarea unor desene  realizate de copii din clasele primare pe site-ul I.P.J. Covasna sau la activitatea de inscripţionare a unui număr de aproximativ 20 de treceri de pietoni din municipiul Sfântu Gheorghe cu mesaje de atenţionare.

IPJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail