Preşedintele filialei PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu cere Consiliului local municipal să instituie burse de merit şi pentru dascăli, nu doar pentru artişti.

El a menţionat că anul trecut a depus în calitate de consilier local un proiect de hotărâre pentru instituirea unor burse de excelenţă pentru profesori, însă acesta a tot fost amânat fără motiv. „Apreciez iniţiativa instituirii burselor pentru actori, regizori, scriitori, pictori şi alţi artişti (…), dar în acelaşi timp nu pot să nu remarc că de aproape un an nu s-a găsit timp să discutăm în Consiliul local despre bursele pentru profesori (…) Consider că e mai mult decât o discriminare, e o batjocură la adresa profesorilor”, a spus Guruianu.

În opinia sa, aceste burse sunt importante nu atât pentru valoarea lor în bani, cât pentru încărcătura simbolică, reprezentând în fapt o recunoaştere a meritelor dascălilor care îşi încurajează elevii să exceleze şi să facă performanţă.

Ideea de a propune instituirea acestor burse i-a venit anul trecut, după ce una dintre fostele eleve ale Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Ştefania Ursică, a fost medaliată cu aur la Olimpiada Internaţională de Geografie, iar un merit deosebit la obţinerea acestei performanţe l-a avut profesorul ei, Ioan Răduţă.

Mădălin Guruianu a fost cel care în anul 2009 a convins Consiliul local Sfântu Gheorghe să instituie Bursele de excelenţă pentru elevi, după ce unul dintre absolvenţii Colegiului „Szekely Miko”, Szerzo Peter, a obţinut aur la Olimpiada internaţională de Fizică din Mexic.

Potrivit proiectului de hotărâre al UDMR care va fi supus votului Consiliului local în şedinţa de săptămâna aceasta, bursele pentru artişti vor avea un cuantum de 2000 de lei pe an şi vor fi suportate din bugetul local.

Oana Mălina NegreaAGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail