În perioada 16- 22 septembrie, la nivelul judeţului Covasna au fost organizate şi  desfăşurate acţiuni zilnice pe linie de circulaţie rutieră, acţiuni ce au avut ca  scop preventiv  impunerea folosirii centurii de siguranţă de către conducătorii auto precum şi de către pasagerii aflaţi în autovehicule.

Obiectivele urmărite în cadrul acestei acţiuni au fost reprezentate de: reducerea numărului accidentelor rutiere şi consecinţelor acestora prin impunerea folosirii centurii de siguranţă şi a dispozitivelor de retenţie, combaterea folosirii telefonului mobil de către conducătorii de autovehicule  pe timpul deplasării lor pe drumurile publice, impunerea folosirii căştilor de protecţie de către conducătorii motocicletelor şi mopedelor precum şi de către pasagerii acestora; impunerea legii în rândul tuturor participanţilor la trafic prin sancţionarea fermă a abaterilor la regimul circulaţiei rutiere.

În perioada menţionată, pe raza judeţului au fost aplicate un număr de 293 de sancţiuni contravenţionale, dintre care, cele mai multe, respectiv 272 de sancţiuni, au fost aplicate pentru nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă, atât de către conducătorii auto cât şi de către pasagerii autovehiculelor, iar 23 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea altor reguli de circulaţie.  De asemenea, au fost reţinute un  număr de 5 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare. Acţiunile de impunere a legii în rândul participanţilor la trafic vor continua şi în perioada următoare.

            IPJ COVASNA

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail