Marţi seara, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Belin care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-au depistat pe Drumul Judeţean 103 E pe numitul A. I. din comuna Bran, judeţul Braşov, care transporta cu un autocamion cantitatea de 39,35 mc de material lemnos, de diferite esenţe, fără ca piesele să poarte la capete marcajul specific prevăzut de lege.
În cauză s-a procedat la sancţionarea contravenţională a persoanei pentru transport de material lemnos fără a avea aplicată amprenta dispozitivului dreptunghiular prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare şi, totodată, s-a procedat la ridicarea materialului lemnos, în vederea stabilirii provenienţei acestuia.
IPJ COVASNA