Senatorul liberal de Covasna, Marius Obreja, a fost prezent ieri  la deschiderea de an școlar 2013-2014 la Școlile „Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului și „Avram Iancu” din Covasna, împreună cu oaspeți de seamă de la București, Stelian Fedorca și Vasile Sergiu Moga, ambii consilieri la Ministerul Educației Naționale.

Într-un comunicat transmis către redacţia noastră de reprezentanţii Cabinetului Senatorial Marius Obreja se precizează că, pe lângă urările uzuale adresate elevilor și cadrelor didactice,  senatorul liberal  a subliniat faptul că își dorește întărirea drepturilor pentru elevi în unitățile de învățământ din țară. În acest sens, împreună cu alți colegi senatori liberali, Marius  Obreja a depus de curând o inițiativă legislativă de modificare a Legii Educației Naționale, prin care reprezentantul elevilor în Consiliul de Administrație să aibă drept de vot, nu să aibă  doar o participare consultativă, așa cum se întâmplă acum. „Respectând astfel una dintre cererile majore și bine argumentate a Consiliului Național al Elevilor, senatorul Marius  Obreja a insistat asupra faptului că prin această măsură se urmărește creșterea responsabilității și implicării tinerilor, mărirea transparentizării procesului decizional și întărirea parteneriatului dintre elevi și profesori” menţionează sursa citată.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail