Ieri,  în prima zi de şcoală a noului an de învăţământ, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „ Gheorghe Doja” Covasna au desfăşurat o acţiune preventiv – educativă în apropierea mai multor  unităţi şcolare. Astfel, în municipiile Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc şi în oraşele Covasna, Baraolt şi Întorsura Buzăului au fost distribuite pliante cu sfaturi adresate elevilor, în vederea prevenirii violenţei în şcoli. Prin această acţiune, Jandarmeria Covasna a demarat campania de informare, prevenire şi dialog social „Stop violenţei în şcoli! Indiferenţa doare!”, în cadrul căreia vor fi derulate şi alte activităţi educative, menite să prevină violenţa în instituţiile de învăţământ.

Prevenirea violenţei în şcoli este prima etapă a campaniei  „Jandarmeria pe înţelesul tuturor” care se desfăşoară la nivel naţional şi are drept scop apropierea faţă de cetăţeni, informarea acestora cu privire la rolul şi misiunile pe care jandarmii le execută, iniţierea unui dialog cu societatea civilă şi desfăşurarea unor activităţi preventiv-educative.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail