Aproximativ 2300 de cetăţeni din Sfântu Gheorghe au semnat listele UDMR Covasna pentru susţinerea demersului Primăriei privind steagul  oraşului, a declarat, ieri, pentru AGERPRES, preşedintele organizaţiei judeţene a Uniunii, Toth Birtalan Csaba.

Conform acestuia, lista cu semnături va fi depusă, în cursul zilei, la Curtea de Apel Braşov, care va judeca astăzi  cauza privind steagul oraşului Sfântu Gheorghe.

De asemenea, el a precizat că semnăturile de susţinere au fost adunate de filiala UDMR Covasna pe parcursul ultimelor două luni şi că toţi semnatarii vor fi citaţi ca parte în acest proces.

„Dorim în acest fel să ne exprimăm solidaritatea, să arătăm că suntem o comunitate puternică şi unită, căreia nu i se poate interzice dreptul de a-şi folosi simbolurile”, a declarat Toth Birtan Csaba.

Dosarul a fost amânat la cererea autorităţilor locale, primarul Antal Arpad (UDMR) precizând că a solicitat un nou termen pentru a se putea obţine sprijinul cetăţenilor şi al mai multor organizaţii nonguvermanentale în vederea apărării în instanţă a steagului oraşului. El a explicat că, potrivit legislaţiei, autorităţile locale se pot judeca doar până la Curtea de Apel, însă dacă se alătură şi partea civilă, atunci procesul poate continua la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Procesul a fost intentat de fostul prefect al judeţului Covasna, Codrin Munteanu, actual secretar general în Ministerul Apărării Naţionale, care a atacat în contencios administrativ hotărârea privind steagul municipiului Sfântu Gheorghe, dar şi steagul Consiliului Judeţean, pe motiv că în legislaţia românească nu sunt prevăzute aceste simboluri ale administraţiilor locale.

„Singurul simbol care poate fi aprobat de autorităţile locale este legat de stemă. Nu există în legislaţia românească steag sau fanion al unităţii administrativ teritoriale”, a declarat la acea vreme Codrin Munteanu.

În luna iunie a.c. Curtea de Apel Braşov dat câştig de cauză Prefecturii Covasna în ce priveşte steagul judeţului, dispunând printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă înlăturarea acestuia din spaţiile publice. Preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor a spus că nu va pune în executare sentinţa deoarece şi alte judeţe şi localităţi au steaguri proprii şi le folosesc nestingherite în spaţiile publice.

Oana Mălina Negrea/AGERPRE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail