Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin îndeamnă fermierii să se înscrie în unul din fondurile mutuale care vor funcţiona de anul viitor, pentru a putea fi despăgubiţi şi pentru alte riscuri decât cele acoperite de societăţile de asigurare.
Ministrul Daniel Constantin, care s-a aflat ieri  într-o vizită de lucru în judeţul Covasna, a declarat că, prin participarea la fondul mutual, fermierii vor putea fi despăgubiţi şi pentru pierderile suferite din cauza secetei, îngheţului, grindinei sau a unor boli care le-au afectat producţia.
Acesta a mai spus că legislaţia e pregătită, prin urmare, de anul viitor, vor putea funcţiona maximum trei astfel de fonduri.
Potrivit ministrului, condiţia obligatorie pentru acreditare va fi ca membrii fondului, persoane fizice şi juridice, să deţină în exploatare peste 30 la sută din suprafaţa arabilă a României. Practic, fermierii vor avea posibilitatea să cotizeze atât la o societate de asigurare, cât şi la un fond mutual, prin urmare vor putea fi despăgubiţi 100% dacă înregistrează daune. Fondul se va constitui din contribuţie naţională şi a Uniunii Europene în proporţie de 65% şi 35% din contribuţia membrilor.
„Eu m-aş bucura să fie un singur fond mutual la nivel naţional pentru că ar fi mai puternic decât mai multe fonduri mutuale mai mici (…) Şi îndemn toţi fermierii ca din 2014 să fiţi membri ai fondului mutual pentru a fi acoperiţi de riscuri”, a spus Daniel Constantin.
Ministrul Agriculturii a avut ieri la Sfântu Gheorghe o întâlnire cu specialişti şi fermieri din judeţul Covasna, iar în cursul după-amiezii a vizitat mai multe ferme din zona Târgu Secuiesc, la invitaţia Asociaţiei judeţene a crescătorilor de bovine.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail