În seara zilei de joi a săptămânii trecute, Poliţia Municipiului Sf. Gheorghe a fost sesizată printr-un apel telefonic prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112 despre faptul că pe str. Lunca Oltului din municipiu s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a  mai multor persoane.

În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, poliţiştii din cadrul echipei operative trimise la faţa locului au stabilit că o persoană din mun. Sf. Gheorghe, în timp ce conducea un autoturism pe str. Lunca Oltului din direcţia Miercurea Ciuc către intrarea în oraş, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de un vehicul cu tracţiune animală care circula în faţa sa, tamponându-l. Vehicului cu tracţiune animală nu era echipat în mod corespunzător, conform prevederilor legale, pentru circulaţia pe drumurile publice în condiţii de vizibilitate redusă, iar conducătorul acestuia nu purta vesta reflectorizantă. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului atelajului hipo şi rănirea uşoară a altor două persoane.

Ambii conducători au fost testaţi alcoolscop, cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

IPJ Covsna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail