Ambasadorul Belgiei la Bucureşti, Excelenţa sa domnul Philippe Beke, a efectuat o vizită la Instituţia Prefectului Judeţul Covasna, în cursul zilei de ieri. Acesta a fost primit de prefectul Dumitru Marinescu,  care a  făcut o scurtă prezentare a judeţului Covasna, exprimându-şi  deschiderea şi sprijinul în vederea unei viitoare colaborări cu instituţii, organizaţii şi agenţi economici din Belgia. Directorul Cancelariei Prefectului, Alina Drincă, a declarat că ambasadorul Belgiei a fost interesat de relaţia pe care Prefectura Covasna o are cu autorităţile locale din judeţ, dar şi de problema steagurilor secuieşti, exprimându-şi interesul faţă de modalitatea de soluţionare a acesteia. Ca răspuns, prefectul Dumitru Marinescu a precizat că „ relaţia de colaborare interinstituţională cu primăriile este bună, iar faptul că prin prisma atribuţiilor, instituţia pe care o reprezintă  atacă în instanţă toate hotărârile  nelegale,  nu trebuie şi nu duce la degradarea acestei relaţii”. În ceea ce priveşte mult discutata problemă a  steagurilor, prefectul a menţionat  că „ aceasta are o rezolvare legală, şi nu politică, prin adoptarea unui act normativ care să reglementeze steagurile unităţilor administrativ-teritoriale”. În context, acesta a precizat că, deocamdată, în  legislaţia românească nu există steag  sau fanion al unităţii administrativ-teritoriale, singurul simbol care poate fi aprobat de autorităţile locale fiind cel legat de stemă. Totodată, prefectul Dumitru Marinescu a subliniat faptul că, în conformitate cu legea, minorităţile  au dreptul să îşi folosesacă simbolurile naţionale în mod liber, cu prilejul manifestărilor specifice acestora.

La finalul vizitei sale la Instituţia Prefectului Judeţul Covasna, ambasadorul Belgiei a precizat că este deschis colaborării cu judeţul Covasna atât din perspectivă economică şi comercială, cât şi culturală. Excelenţa sa Philippe Beke a declarat că va face câte o vizită la societăţile cu capital belgian din Târgu Secuiesc precum şi la societatea Textila Oltul SA.

În acest an, Instituţia prefectului Judeţul Covasna a mai primit vizita ambasadorul Macedoniei la Bucureşti, Pande Lazarevski, la finele lunii mai,  precum şi pe  cea a ambasadorului Republicii Franceze în România, Excelenţa sa Philippe Gustin, care a fost oaspetele prefectului Dumitru Marinescu la începutul lunii iulie.

 

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail