Un număr de 114 elevi şi 5 cadre didactice ai Şcolii Gimnaziale „Váradi József” din Sfântu Gheorghe au luat parte, în cursul zilei de miercuri, la o serie de activităţi cu caracter informativ – preventiv pe linia prevenirii victimizării elevilor, organizate de către lucrătorii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
Cu această ocazie au fost prezentate materialele elaborate în cadrul Campaniei „Împreună pentru siguranţa copiilor” şi au fost purtate discuţii cu elevii şi cadrele didactice referitoare la temele prezentate.
De asemenea, în aceeaşi zi, timp de două ore, în incinta căminului cultural din localitatea Cernat s-a desfăşurat o şedinţă de instruire antiinfracţională şi educaţie rutieră la care au participat 92 elevii şi cadrele didactice din cadrul şcolii Vegh Antal din localitate.