Mâine, 13 iunie, cu ocazia sărbătoririi „ZILEI EROILOR”  în mai multe localităţi ale judeţului Covasna se vor desfăşura ceremoniale militare şi religioase  cu depuneri de coroane, buchete şi jerbe de flori,  la cimitirele  şi monumentele  eroilor.

Conform programului, la ora 8.15 se vor depune coroane şi jerbe de flori la ,,Troiţa Generalului Grigore Bălan” de către reprezentanţii Primăriei Arcuş şi ai U.M. 01630 Arcuş,  la  ,,Monumentul Locotenentului   Păiş  David ” din Sf. Gheorghe,  din partea  Primăriei Sfântu Gheorghe şi a Centrului Militar Judeţean Covasna, iar la ora 11.30 la ,,Monumentul  Ostașilor Români” din Aita Seacă,  din partea reprezentanţilor Primăriei comunei Băţani, ai  Forumului  Civic al Românilor din Covasna şi Harghita, ai U.M. 01048 Sf. Gheorghe precum şi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna.

Ulterior,  la ora 9.00  este programat ceremonialul  ce va avea loc la  Monumentul Ostaşului Român  din Sfîntu Gheorghe; la ora 10.45- la Cimitirul Eroilor  din Araci;  la ora 11- la Monumentul Eroilor  din Întorsura Buzăului  precum şi la Cimitirul Eroilor  din Dobolii de Jos; la ora 11.30- la Monumentul „ Eroilor Jandarmi” din Aita Mare;  la ora 12.00-la Monumentul Eroilor din Sita Buzăului;  la ora 12.30-  la Monumentul Ostaşului Român din  Covasna  şi la ora 13.00- la  Monumentul Eroilor  din Barcani.

La ceremonialele ce se vor desfăşura în cursul zilei de mâine vor participa reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Covasna, ai autorităţilor locale covăsnene, ai Garnizoanelor Militare  din  judeţ, ai instituţiilor deconcentrate, membrii ai societăţii civile precum şi ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, veterani de război, reprezentanţi ai partidelor politice, elevi.

Toţi locuitorii judeţului Covasna care doresc să cinstească memoria înaintaşilor noştri sunt aşteptaţi să ia parte la aceste ceremoniale militare şi religioase  dedicate „Zilei Eroilor”.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail