Deputatul PDL Elena Udrea a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că liderii USL forţează lucrurile în încercarea de a-şi face „propria Constituţie”, care să le servească interesele, aşa cum a făcut Adrian Năstase în anul 2003.

Aceasta a mai spus că modul în care se lucrează acum la schimbarea legii fundamentale este „jenant”, arătând că se doreşte includerea unor prevederi inutile, în totală contradicţie cu statele europene care au Constituţii „suple, simple şi cu principii clare”.

„Se întâmplă încercări de forţare a noii Constituţii de către USL, în acord cu propriile interese. Am avut o astfel de experienţă în 2003 când Năstase şi-a făcut propria Constituţie, dar nu a fost pentru cine s-a pregătit (…) Acum USL practică exact acelaşi tip de acţiune şi anume din nou încearcă să facă o Constituţie după interesele lor de astăzi”, a spus Elena Udrea.

Aceasta a mai adăugat că un alt motiv pentru care PDL a decis boicotarea referendumului pentru Constituţie îl reprezintă faptul că USL nu ţine seama de voinţa poporului exprimată în 2009 şi nici de respectarea drepturilor românilor din afara graniţelor ţării, refuzând propunerea privind votul prin corespondenţă.

Udrea şi-a exprimat speranţa că oamenii nu se vor mai lăsa păcăliţi de liderii USL, care, potrivit acesteia, au creat un haos în ţară de când au intrat la guvernare.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail