Săptămâna 3-7 iunie a marcat o perioadă extrem de rodnică la Școala „Ady Endre” din Sfântu Gheorghe. În cadrul celei de-a II-a etape a proiectului național ,,Școala mea verde” elevii și cadrele didactice au avut sarcina de a colecta selectiv o cantitate cât mai mare de materiale refolosibile: hârtie, cartoane,PET-uri,dar și deșeuri metalice.
O adevărată competiție a cuprins toată școala: de la cei mai mici la cei mari,elevi și părinți deopotrivă, fiecare clasă a vrut să contribuie cu o cantitate cât mai mare de deșeuri pentru a ajuta școala să câștige acest concurs național, având în vedere premiul cel mare… reabilitarea clădirii.
Ziua de joi a fost ziua hârtiei-toată maculatura colectată a fost transportată și predată. Nu a fost nici un elev care să nu fi fost implicat în această colectare…Am fost tare harnici- am colectat peste 800 kg de hârtie!
Vineri au urmat PET-urile…Ce distracție!!!Pungi,saci,cutii arhipline cu material plastic ! Deși a plouat mărunt,elevii au fost curioși să vadă ,, cum înghite mașinăria asta curioasă ” de la TEGA atâtea sticle de plastic??? Dar cum se cântăresc ele? De unde aflăm ce cantitate am strâns ?
Un lucru este cert : la ciclul primar elevii din clasa a IV-a A s-au dovedit a fi cei mai harnici! Au colectat peste 650 de PET-uri pe care le-au și numărat, ca să fie siguri că premiul anunțat la nivelul școlii este a lor.
După încheierea celei de-a II-a etape așteptăm cu nerăbdare ultima sarcină. Elevii școlii participă cu regularitate la astfel de concursuri,dar acum parcă este altfel…De mult nu a mai fost atâta entuziasm și bună dispoziție în clase, și asta în timp ce se lucra pentru o cauză nobilă.
Nu ne este indiferent rezultatul ori clasamentul, dar un lucru este sigur : activitățile ,,verzi ”din ultimele săptămâni au dovedit că atunci când scopul este precis, suntem în stare de fapte mari !
Prof. Gruman Rozalia,
Coordonator proiect