Preşedintele Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a fost scos cu forţa din sala de şedinţă a  S.C. Sind Tour Trading S.R.L. – Hotel Montana din stațiunea Covasna, unde, în cursul zilei de vineri, se dorea o negociere a Contractului Colectiv de Muncă (CCM), în prezenţa unui număr de 74 de salariaţi ai societăţii.

Liderul sindical, indignat şi consternat de producerea acestui eveniment, a declarat: „În jurul orelor 16.00, directorul general al societății, Joos Attila, în încercarea de a elimina Sindicatul Sanitas Covasna dintr-o posibilă negociere a unui CCM,  hotărește scoaterea cu forța din incinta hotelului a președintelui organizației, adică a mea, de către firma de pază și protecție care asigură paza în hotel, sub amenințarea și a agentului de pază cu rezilierea contractului, imediat.  Cert este că eu am fost scos prin forță din sala de ședință, lucru nemaiîntâlnit în județul Covasna, în ultimii 23 de ani de la revoluție. Menționăm că această societate este proprietatea CNSLR Frăția, adică și a noastră, iar tupeul și agresiunea acestui director este una ce nu poate fi tolerată, sub nici o formă. Drept urmare, în cursul zilei de luni  (astăzi – n.red.) consiliul județean al organizației va hotărî toate măsurile care se vor lua împotriva acestui act revoltător și nemaiîntâlnit al unui individ ajuns director întâmplător și vremelnic în această funcție”.

Vasile Neagovici a declarat că starea de tensiune din cadrul Complexului Hotelier Montana  este una foarte ridicată, menţionând că „în ultimile 40 de zile salariații au beneficiat de un venit mediu de aproximativ 200 – 300 lei fără alte drepturi, doar cu foarte multe obligații”.

„Până la noi hotărâri, care se vor lua luni (astăzi-n.red.) împotriva acestui incident grav și sfidător la adresa președintelui organizației, conducerea Sindicatului Sanitas Covasna solicită urgent conducerii CNSLR Frăția, respectiv AGA, revocarea din toate funcțiile a directorului general Joos Attila și a  unor complici și acoliți ai săi din cadrul Complexului Hotelier Montana din stațiunea Covasna” a mai spus liderul de sindicat Vasile Neagovici.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail