A doua etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare a început astăzi, se termină în 17 mai (a.c.) şi este destinată acelor copii care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ, după prima etapă, sau care nu au participat la acea etapă.

Părinţii care nu şi-au înscris copiii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014, după prima etapă a înscrierilor, o mai pot face începând de astăzi, când începe cea de-a doua etapă a înscrierilor, şi până în 17 mai.

Potrivit preşedintei comisiei judeţene pentru înscriere în învăţământul primar, doamna inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna Rădiţa Palela, la nivelul judeţului Covasna au rămas neocupate, la secţia română, 336 locuri, dintre care 13 la step by step şi 323 la tradiţional, iar la secţia maghiară 668 locuri, dintre care unul la step by step.

„Îi aşteptăm în perioada 8- 17 mai pentru a depune cererile la unităţile şcolare care au locuri libere. Lista acestor unităţi şcolare şi lista locurilor libere pentru etapa a II-a se află pe site-ul IŞJ, www.isj.educv.ro, la rubrica Înscriere în învăţământul primar”, a declarat doamna inspector general adjunct, Rădiţa Palela.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail