Postul cel mai lung al credincioşilor ortodocşi se apropie cu paşi repezi de final, urmând ca duminică să avem Floriile, iar peste o săptămână, Sfintele Paşte. Este o perioadă încărcată de evenimente duhovniceşti, ce trebuie cinstită aşa cum se cuvine, prin smerenie, cumpătare, chiar asceză.
Un mare Praznic creştin
Aşadar, duminică, pe 28 aprilie vom celebra Intrarea Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, eveniment ce poartă numele simbolic de Florii, ducându-ne cu gândul la primirea entuziastă făcută de numeroşi locuitori ai străvechiului oraş Domnului Iisus. Lumea curioasă a venit să asiste la acest moment emoţionant având ramuri de palmier şi de măslin, ca şi flori, pe care le-au aşezat pe jos în calea Sa, împreună cu covoare şi veşminte.
Sărbătoarea de Florii are loc cu şapte zile înainte de Sărbătorile Pascale, iar zilele ce urmează reprezintă Săptămâna Patimilor. În tot acest răstimp, în biserici au loc slujbe speciale. Duminică, de Florii, se împart credincioşilor crenguţe de salcie sfinţite, ramurile fiind puse acasă, la icoană.
Dezlegare la peşte
Întrucât am pomenit de post, să precizăm că duminică este dezlegare la peşte. Va fi o mică bucurie culinară, înaintea unei săptămâni grele pentru cei ce respectă datinile strămoşeşti.
Floriile au şi o semnificaţie simbolică legată de sacrificiul ritual al peştelui, urmând ca în zilele ce urmează să se înăsprească reţinerea de la prea multă hrană, băutura alcoolică fiind intrerzisă, ca şi multe alte plăceri lumeşti.
În spiritul datinilor româneşti, în unele localităţi ale judeţului Covasna în această zi de Sărbătoare fetele atârnă pe ramurile unui pom inflorit sau pe un măceş Mărtişorul primit de la flăcăul iubit acum două luni. Şi tot cu această ocazie fetele de măritat îşi etalau odinioară zestrea, scoţând chipurile „la aer şi la soare”, cele mai valoroase lucruri.
Profesorul nonagenar Nicolae Moldovan, originar din Vâlcele, ne-a relatat despre o altă datină foarte veche, ce ar veni încă din perioada precreştină, potrivit căreia mugurii ramurilor de salcii sfinţite se ardeau în curte spre a feri gospodăria de trăsnete şi incendii.
Obiceiuri din bătrâni
Sâmbătă, cu o zi înainte de ziua de Florii credincioşii strâng ramuri verzi de salcie, le leagă în mici snopi şi le duc la biserică pentru a fi sfinţite de preot. De mulţi ani am asistat la acest riitual în comuna Zagon, cea mai mare din judeţul Covasna, asistând la Slujba ţinută de preotul Nicolae Hagiu, atât în vechea bisericuţă de lemn, cât şi la impunătoarea biserică nouă din centrul aşezării.
După ce se oficiază slujba, la fel ca în toate celelalte lăcaşuri de cult ortodoxe, crenguţele înmugurite sunt luate acasă, se împletesc în cerc şi se pun la icoane.
Mulţi săteni pun ramuri la ferestre ori la fântani, ca şi la streşinile caselor, ca să aducă noroc.
La Păpuţi am întâlnit şi o altă tradiţie, anume înfigerea „mâţişorilor” în straturile proaspăt semănate. De asemenea, ramuri proaspete de salcie se aşează şi pe mormintele curăţate şi semănate cu flori în săptămâna dinaintea Floriilor, invocându-se spiritele morţilor.
Pe vremuri, exista superstiţia de a se duce acasă mai ales nuieluşele de salcie lungi, crezând că astfel vor avea spor în treburile casnice. Alte femei, după ce soseau de la biserică, numărau mugurii de pe crengile pomilor din livadă, fiind convinse ca vor avea tot atâţia pui la cloşti.
De la unii bătrâni ai satelor româneşti am mai aflat că, pe vremuri, ramurile păstrate la icoane se puneau pe foc în momentul în care începea vreo furtună, pentru a nu bate grindina.
Nume de flori
Iată câteva prenume de femei şi bărbaţi ce amintesc de flori, urmând a fi sărbătoriţi duminică. În ordine alfabetică este vorba de Anemona, Brânduşa, Camelia, Codruţa, Crăiţa, Crina, Crizantema, Delia, Floarea, Florica, Florentina, Florina, Garofiţa, Garofina, Gherghina, Iris, Lăcrămioara, Margareta, Micşunica, Narcisa, Panseluţa, Romaniţa, Trandafira, Violeta, Viorica, Zambila, precum şi Codrin, Codruţ, Crin, Florin, Florentin, Laurian, Laurenţiu, Ghiocel, Mugurel, Narcis, Viorel.
Tuturor sărbătoriţilor le dorim multă sănătate, cu bucurii şi împliniri, şi tradiţionalul „La Mulţi Ani”!
Horia C. Deliu