Conducerea PDL Covasna susţine ideea abrogării taxei de mediu şi introducerea unei taxe de poluare în valoarea combustibilului.
Prim-vicepreşedintele PDL Covasna, Liviu Comăneci a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că actuala taxă de poluare este „aberantă”, deoarece încurajează importul de maşini second-hand foarte vechi şi foarte poluante, care se vând extrem de ieftin în străinătate.
„Aşa nu o să se schimbe nimic, vor fi aduse toate rablele de afară care se vând cu câteva sute de euro (…) Nici una dintre taxe nu a fost aşa de aberantă ca actuala taxă de mediu (…) Aşa nu ţinem sub control poluarea. E mai bine să se pună un ban la litrul de motorină sau benzină. Cine merge mai mult, plăteşte mai mult, aşa ar fi mult mai bine”, a spus Liviu Comăneci, referindu-se la iniţiativa legislativă a senatorilor PNL Bihor, Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea.
Comăneci consideră că sistemul ar fi nu doar echitabil, ci şi suportabil pentru populaţie, iar cheltuirea banilor colectaţi în acest fel ar fi mai uşor de controlat.
Conducerea PDL Covasna a criticat, totodată, măsurile luate de guvernanţi în ultimul an, îndeosebi cele care au „împovărat” oamenii de afaceri, agricultorii şi crescătorii de animale.
„Preţul alimentelor a crescut, gazul, electricitatea, carburanţii, taxele şi impozitele, coplata în spitale, eliminarea gratuităţii stomatologice pentru copii şi bătrâni, toate astea se simt foarte puternic în buzunarul cetăţeanului. Plus pierderea subvenţiilor pentru terenurile mai mici de 1,5 hectare, plus impozitarea pe cap de animal…”, a spus Liviu Comăneci.
În aceeaşi idee, preşedintele PDL Covasna, Codruţ Opaiţ s-a referit la Legea 72/2013, privind combaterea plăţilor întârziate, apreciind că aceasta nu va avea efectul scontat de guvernanţi, dimpotrivă, prin introducerea de penalizări va pune o presiune şi mai mare pe firme, iar multe vor ceda.
„Toate măsurile astea de stânga apasă sistemul privat. Eu nu am văzut niciodată până acum atâtea măsuri luate împotriva clasei de mijloc. Se pare că lupta de clasă a PSD, care este continuatorul Partidului Comunist, s-a transformat în lupta împotriva clasei de mijloc”, a spus Codruţ Opaiţ. Acesta a amintit, în context, că judeţul Covasna se află pe locul trei la nivel naţional în ce priveşte numărul firmelor intrate în insolvenţă.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES