Echipa de Arte Marţiale a Clubului Sportiv „Show Time” a participat la cea mai titrată competiţie de ju-jitsu din România, Cupa „Corysan”, ce a avut loc în data de 20 aprilie a.c., la Centrul Sportiv Apollo din Bucureşti.
Întrecerea a adunat nu mai puţin de 300 de sportivi de la 17 cluburi din ţară, la cele 3 probe – duo demonstrativ, fighting şi ne-waza, acestea desfăşurându-se pe trei tatami puse la dispoziţie. Cei 12 sportivi ai echipei covăsnene au participat la secţiunea fighting, aceştia reuşind să câştige 7 medalii. Astfel, locul I la categoria U9 -24kg a fost câştigată de Artene Vlad, el cucerind şi locul II la o categorie superioară U12 -26kg, fiind desemnat de către organizatori, cel mai bun sportiv al competiţiei. Pe locuri secunde, respectiv locul II au fost câştigate de Neagu Alexandra la categoria U15 -40 kg şi Neagu Valentin la categoria U9 -30kg, locurile III fiind cucerite de Florescu Nicoleta la categoria U9 -30kg, Popa Ştefania la categoria U12 -32kg şi Mihalca Izabella la categoria U15 -40kg. Nu îi putem uita, însă, pe ceilalţi membrii ai echipei, respectiv Şerbu Ştefania, Buzea Simina, Goagă Iulia, Brînză Cristian, Catalina Norbert şi Pavel Eduard ce s-au descurcat lăudabil pe tatami la această întrecere, şi care au adus un aport important în cucerirea, de către colegii lor, a acestor medalii atât prin susţinere cât şi prin unitatea echipei.
Pentru noi această competiţie a fost ultima verificare înaintea Campionatelor Naţionale de Ju-Jitsu rezervate copiilor şi cadeţilor ce se vor desfăşura în perioada 18-19 mai 2013 la Bucureşti, şi unde mergem în postura de favoriţi la anumite categorii de vârstă şi greutate. Suntem recunoscători celor ce ne susţin, atât financiar cât şi moral, pentru a putea ajunge la aceste competiţii, putând aminti contribuţia adusă de Consiliul Judeţean Covasna, Consiliul Local Sf. Gheorghe, domnul Cucu Costin şi doamna Pavel Andreea, care sunt alături de noi spre a învăţa împreună „lecţia vieţii” şi „arta de a fi cel mai bun”.
Sensei Cristian